Prima pagină » Știri politice » VIDEO. Circumstanțele vizitei ministrului austriac de Interne, Gerhard Karner, în România, clarificate de Lucian Bode: „Nu a venit de capul lui”

VIDEO. Circumstanțele vizitei ministrului austriac de Interne, Gerhard Karner, în România, clarificate de Lucian Bode: „Nu a venit de capul lui”

Lucian Bode a clarificat circumstanțele în care ministru austriac de Interne, Gerhard Karner, a venit la Bucureşti. „El a fost invitat, nu a venit de capul lui”, afirmă ministrul de Interne.

„Cei care fac astfel de afirmaţii că un ministru dintr-un stat membru al UE participă la o activitate în alt stat membru al UE de capul lui, înseamnă că nu ştie nici noţiuni elementare de politică externă. Vreau să vă asigur că vizita ministrului Karner a parcurs toate uzanţele diplomatice într-o astfel de situaţie.

Aş vrea să ne reamintim de unde a plecat pentru că se punea întrebarea dacă este România pregătită pentru aderarea la Spaţiul Schengen? Vreau să răspund răspicat, România este pe deplin pregătită pentru a adera la Spaţiul Schengen, nu de acum, ci din 2011. Cu toate acestea, din 2011 şi până în 2021 s-au găsit tot felul de explicaţii şi motive pentru ca România să nu fie primită în Spaţiul Schengen, motive care nu aveau legătură cu aquis-ul Schengen. În 2021, pe mandatul președinției cehe, am avut șansa ca președinția cehă a UE, Comisia Europeană și toate statele membre, cu excepția Austria, toți acești factori au concurat ca pe 8 decembrie să cerem vot pentru aderarea României la Spaţiul Schengen”, a declarat Bode.

Ministrul de Interne a spus, în același context, că acţiunea Austriei de a respinge aderarea României la Schengen a fost „nedreaptă, dezamăgitoare şi neprincipială”.

„Trecând peste acest moment, a venit momentul preluării preşedinţiei Consiliului UE de către Suedia. Am avut o întâlnire la Stockholm cu domnul ministru, destul de tensionată, pentru că veneam după momentul 8 decembrie 2022.

De asemenea, la Bruxelles, alt consiliu JAI unde domnia sa şi-a exprimat disponibilitatea de a veni în România şi de a explica votul, nu este un vot împotriva României, ci a unui sistem care nu funcţionează şi vorbea de sistemul Schengen. (…) După cele două întâlniri avute în marja Consiliului JAI, am spus aşa: vom lămuri ce e de lămurit.

După ce o delegaţie a fost la Viena, după ce ambasadorul nostru, domnul Hurezeanu s-a întâlnit de două ori cu ministrul Karner, după ce înainte de această vizită am avut o conferinţă cu domnul Karner, domnia sa a venit la Bucureşti şi ce a spus în finalul vizitei? A spus că România a făcut progrese foarte importante, a spus că a remarcat progresul poliţiştilor români, a remarcat modul în care suntem organizaţi la Poliţia de Frontieră Română în Centrul Operaţional de Comandă unde nu foarte multe state Schengen deţin tehnică şi lucrează după coordonate bine coordonate”, a precizat Lucian Bode, într-un interviu acordat TVR, citat de Ziare.com.

Face Austria jocul Rusiei în subiectul Schengen? Răspunsul ministrului Bode

Ministrul de Interne a mai adăugat că are obligaţia de a înlătura orice îndoială o are Austria cu privire la România şi că are speranţa că Spania, după ce va prelua preşedinţia Consiliului UE va repune pe agenda prioritarp subiectul extinderii Spaţiului Schengen.

”În calitate de ministru de Intrene am obligaţia să înlătur orice nelămurire pe care Austria o are cu privire la neîndeplinirea de către România a acestor condiţii. Noi ca minister suntem focusaţi pe acşiuni operative. Din acest moment, ştiţifoarte bine că decizia este una politică, şi sunt convins că la nivel diplomatic vor continua discuţiile dintre România şi Austria astfel încât acest obiectiv de ţară al României, aderarea la Schengen, să se realizeze pe parcursul anului 2023.

Este posibil ca acest lucru să se întâmple ţinând cont de dorinţa Spaniei care va prelua preşedinţia Consiliului Uniunii Europene din Iulie. Spania a spus că va pune pe agenda prioritară acest subiect. De asemenea a spus la Viena că pe agenda preşedinţiei spaniole va fi reîntregirea spaţiului comun cu România şi Bulgaria. Cred că odată ce s-a mai lămurit ce trebuia să se lămurească, eu cred că de aici vorbim strict de o decizie politică, dealtfel şi decizia din decembrie a avut 100% o motivaţie politică internă”, a subliniat Lucian Bode.

Întrebat dacă Austria face jocul Rusiei în subiectul Schengen, Bode a spus că refuză să creadă că un stat membru Schengen poate să facă astfel de jocuri.

„Refuz să cred că un stat membru Schengen, un stat important în UE poate să facă astfel de jocuri. În schimb o decizie a Austriei, precum decizia din Decembrie anul trecut care a fost bazată pe argumente de politică internă nu face decât să bucure Rusia care nu îşi doreşte cu siguranţă ca România să rămână această insulă de stabilitate în Balcani şi în Europa. Sunt convins că în această cheie gândesc cotropitorii ruşi din Ucraina, dar nu am niciun argument să spun că Austria care este un partener strategic al României a gândit în această cheie”, a încheiat Lucian Bode.

CITEȘTE ȘI:
Carla Adamescu este un jurnalist cu experiență în domeniul social. A lucrat în presa locală și, ulterior, la publicații din Capitală. S-a alăturat echipei Gândul în anul 2022 și scrie ... vezi toate articolele

Citește și