VIDEO | Cîțu, despre legea bugetului: Deja vedem că se schimbă paradigma. De la un buget bazat pe investiții la unul bazat pe creșteri sociale
This browser does not support the video element.
Președintele PNL, Florin Cîțu, se declară foarte dezamăgit de faptul că partenerii de coaliție nu respectă ceea ce s-a convenit în cadrul coaliției în ceea ce privește programul de guvernare. El a precizat că premierul Ciucă trebuie să vină în PNL și să explice de ce a fost de acord cu diminuarea procentului alocat investițiilor care a fost redus de la 7% la 6,7 din PIB.
„E un compromis, vom vedea dacă PNL va accepta să meargă și cu acest compromis în coaliție. Când am făcut această coaliție, când se negocia coaliția, fiecare partid a venit cu câteva lucruri pe masă, care ne reprezintă pe noi și electoratul. Pentru noi e foarte important să investești, am demonstrat că, deși am scos taxe, am avut venituri mai mari la buget, pentru că am investit”, a declarat Florin Cîțu.
Liderul PNL susține că doar prin investiții făcute în România pot fi susținute majorările de venituri pe care PSD le-a introdus în bugetul pe anul 2022. El a precizat că nu dorește să intervină peste premierul Nicolae Ciucă în negocierile pe buget.
„Am reușit să investim, am ținut foarte mult, nu a venit așa din neant, cifra de 7%, investițiile sunt legate de pachetul social al celor de la PSD. Dacă vreți o creștere de pensii peste ceea ce am propus noi, și alocațiile, e nevoie să producem mai mult, să plătim.
E simplu, trebuie să produci. Formula PSD nu a funcționat, în trecut. De aceea au fost legate cele două. S-a făcut acest buget, pe care… Nu vreau să intervin peste premier și miniștrii în negocierile pe ministere. Chiar dacă Ministerul investițiilor are o reducere de 20% din buget”, a afirmat Cîțu.
Bugetul pierde bani prin măsura de reducere a TVA la 5%
Fostul premier este nemulțumit de măsurile de reducere a TVA la 5% impuse de PSD, despre care spune că „este o măsură prin care Guvernul pierde bani”. El acuză conducerea guvernului că au deviat de la un buget buget bazat pe investiții la unul bazat pe creșteri sociale.
„Ca principiu, creștere de 1% la Senat și 15% la Camera Deputaților. Am cerut în coaliție să se respecte programul de guvernare și NU se respectă multe! Sunt acolo și alte decizii, care nu au fost în programul de guvernare. Nu a fost linii roșii, dar bugetul pierde bani prin măsura de reducere a TVA la 5%. Guvernul acceptă o variantă prin care pierde bani la buget. Deja vedem că se schimbă paradigma, de la un buget bazat pe investiții la unul bazat pe creșteri sociale”, a adăugat președintele PNL.
Ce ține de PNL nu mai ajunge să fie votat. Vom vedea dacă mergem cu acest buget
Florin Cîțu îi acuză pe social-democrați că ignoră toate măsurile propuse de PNL, iar liberalii trebuie să accepte compromis după compromis. El a precizat că îl așteaptă pe Ciucă să explice bugetul aprobat și transmite că PNL nu se va opune pentru a nu arunca țara în aer.
„Am vorbit și în coaliție cu Ciucă, aici e dezamăgirea mea, ceea ce ține de PNL cumva nu mai ajunge acolo. PNL va trebui să facă compromisul, pentru că vom vota bugetul în Parlament. Vom vedea dacă mergem cu acest buget. Nu îi cer eu lui Ciucă… Va trebui să vină în BEx să prezinte bugetul.
Pentru liberali sunt câteva lucruri importante. Aici e dezamăgirea mea. E 6,7 vs 7. PNL a cerut să se respecte programul de guvernare. Ne-am luptat să nu fie taxa de solidaritate. Se poate și fără taxe. Ne vom lupta să nu fie. E posibil să nu mai fi fost resurse. 7% înseamnă încă 3,4 miliarde lei. După ce au fost introduse alte măsuri nu au mai rămas bani pentru investiții. Nici nu ar trebui să am eu explicații. Noi am semnat un program de guvernare care spune foarte clar…
Compromisul e făcut, e un premier PNL…Dar PNL nu se va opune, nu va arunca țara în aer, să nu avem un buget. PNL spune că fără investiții punem în pericol toate creșterile pe partea socială”, a spus Cîțu.
Creșterea economică pe anul viitor ESTE ÎNCETINITĂ. Nu vei avea un sistem sustenabil. Poate se va rezolva când guvernul va veni cu reformele din PNRR. Mă refer la reforma pensiilor, salarizărilor, când salariile vor fi legate de performanță , nu de lobby, amenințări cu grevă.
Când pui investițiile pe planul doi, nu ai cum să ai creștere. Rectificarea bugetară va tăia din investiții. Nu poți să tai pensii, salarii crescute.