Prima pagină » Știri politice » Cîțu: PSD-ALDE au tăiat banii alocați la investiții și i-au transferat în scop electoral

Cîțu: PSD-ALDE au tăiat banii alocați la investiții și i-au transferat în scop electoral

Cîțu: PSD-ALDE au tăiat banii alocați la investiții și i-au transferat în scop electoral
Senatorul PNL Florin Cîțu a acuzat PSD-ALDE că au tăiat din banii alocați investițiilor și i-au transferat în scop electoral către cheltuieli neproductive, cum ar fi „salarii de lux pentru bugetari, pensii speciale, salarii pentru amante și beizadele, subvenții pentru companiile de stat".

„PSD+ALDE ati furat banii de investitii din buget! Nu mai mintiti si nu mai manipulati. Investitiile publice ca % din PIB au ajuns la minim istoric in guvernarile PSD+ALDE. Теодорович stie cel mai bine si va raspunde pentru asta, chiar daca nu si-a asumat bugetul pentru 2019″, a scris Florin Cîțu, marți, pe Facebook.

Liberalul mai precizează că în tot timpul în care coaliția PSD-ALDE a tăiat din sumele alocate investițiilor au crescut taxele și accizele.

„Dar lucrurile sunt si mai grave! PSD +ALDE au taiat din banii alocati investitiilor si i-au transferat in scop electoral catre cheltuieli neproductive – salarii de lux pentru bugetari, pensii speciale, salarii pentru amante si beizadele, subventii pentru companiile de stat, asistati sociali care pot sa munceasca dar nu vor. In tot acest timp au crescut taxele, accizele si au suprareglementat economia- supraacciza, suprataxarea contracte part time, OUG 114, OUG 19/2019, TVA Defalcat etc”, a conchis Cîțu.

Reacția vine după ce Ministerul Finanțelor analizează posibilitatea impozitării progresive a pensiilor speciale, ca modalitate de a reduce impactul asupra actualului buget, astfel încât la rectificarea bugetară anunțată la sfârșitul lunii să se încadreze în deficitul de 3%, potrivit unor surse din PSD.

Astfel, Eugen Teodorovici analizează măsurile pe care trebuie să le aplice pentru a scădea deficitul bugetului de stat la 3% din PIB, limita acceptabilă conform normelor UE. Acestea vor fi anunțate la sfârșitul lunii iulie, odată cu rectificarea bugetară.

Prin urmare, din cei 11 miliarde de lei, care reprezintă deficitul bugetar actual, ministrul Finanțelor plănuiește tăierea a 7 miliarde de lei din cheltuielile Guvernului, pentru a se încadra în ținta de deficit de 3%, adică 4 miliarde de lei, conform surselor social-democrate.

Autor

Citește și