Președintele PNL, Florin Cîțu a declarat că în acest moment PSD are o mare responsabilitate în a pregăti valul cinci al pandemiei de Covid-19. Despre certificatul verde, Cîțu susține că trebui implementat pentru a crește rata de vaccinare.
„Astăzi PSD e la guvernare. Are o responsabilitate enormă în pregătirea valului cinci al pandemiei. Eu zic că prin faptul că nu au votat certificatul verde la Senat… certificatul a crescut nivelul de vaccinare și au apărut acele probleme, PSD nu a semnat. E o responsabilitate foarte mare. Azi nu mai e de joacă. Au Ministerul Sănătății și trebuie să gestioneze foarte bine ceea ce urmează. PSD are șansa să gestioneze valul cinci”, a declarat Florin Cîțu.
Florin Cîțu le răspunde celor de la PSD care i-au acuzat că au gestionat foarte prost valul patru al pandemiei de Covid-19.
„Trebuie să ne uităm la ce se întâmplă în Europa, trebuie să vedem campania de vaccinare, trebuie să vedem mesajele pe care le-am dat noi și pe care le-au dat social-democrații. Urmează o perioadă foarte complicată”, a spus Cîțu.
Liderul liberalilor a precizat că implementarea certificatului verde este o soluție pentru ține economia deschisă. El a afirmat că privind în urmă ar fi putut face mai multe lucruri ca rata de vaccinare să crească și în România.
„Certificatul verde e o soluție pentru a menține economia deschisă. În vară păream din altă lume. Evident că atunci când mă uit în urmă puteam să facem lucruri mai bine. Și eu când mă uit la echipa națională sunt mai bun decât Mirel Rădoi”, a spus Cîțu, la Digi24.
Întrebat dacă regretă faptul că în vară a declarat că a învins pandemia, Cîțu a răspuns: „Așa arătau cifrele și date atunci, dar am ținut centrele de vaccinare deschise toată vara. A fost varianta vaccinării și am spus că este singura soluție, dar a existat o campanie împotriva vaccinării a celor de la AUR peste tot.”
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, joi, după o întâlnire cu reprezentanţii cultelor religioase, că vaccinarea împotriva COVID-19 este doar o parte a soluţiei. Rafila a adăugat că depinde de Parlament decizia privind certificatul COVID și că acesta nu trebuie să devină un mecanism care să inducă obligativitatea vaccinării.
”Nu trebuie să fie o decizie discreţionară, ci trebuie să fie o decizie cunoscută, înţeleasă şi respectată de toată lumea, iar libertatea religioasă reprezintă un element de bază. Nu putem discuta despre faptul că există acces la magazinele de strictă necesitate, noi credem că şi accesul la serviciile religioase trebuie să ţină cont de acest lucru”, a afirmat Rafila.
Alexandru Rafila a mai spus că depinde de Parlament decizia privind certificatul COVID.
”Cu siguranţă, în această lună vom avea o decizie care să permită luarea unor măsuri”, a spus ministrul Sănătății, precizând că introducerea certificatului COVID trebuie făcută în funcţie de unii parametri măsurabili şi cunoscuţi din vreme de toată lumea.
Întrebat dacă nu se va descuraja vaccinarea prin faptul că certificatul COVID va fi legat de incidenţă, ministrul Alexandru Rafila a spus că nu trebuie să fim ipocriţi cu acest subiect.
”Eu nu cred că se va descuraja vaccinarea. Eu nu cred că trebuie să fim ipocriţi, în primul rând, şi să spunem că introducem un certificat COVID, care este un instrument de protejare a sănătăţii publice, iar în spatele acestui instrument de protejare a sănătăţii publice să existe un mecanism care să inducă un fel de obligativitate a vaccinării. Cred că trebuie să fim corecţi şi cinstiţi cu populaţia, dacă vrem să avem din partea populaţiei sprijin şi încredere”, a afirmat ministrul Sănătății.
Rafila a mai spus că în cazul personalului medical, vizat de prevederile din legea certificatului verde obligatoriu la locul de muncă, era vorba de siguranţa pacientului, precizând că i se pare firesc să ”existe un risc cât mai mic de a transmite infecţia”.
”Cu siguranţă, dacă acea formă se referea strict la personalul medical – dar, atenţie, fără aceste criterii legate de concedierea personalului medical în plină pandemie, pentru că acest lucru nu este posibil şi nici măcar nu este minim raţional -, cred că toată lumea ar fi fost de acord – i mi se pare firesc – ca, în domeniul medical, personalul medical să fie protejat prin vaccinare, prin trecere prin boală şi testare”, a mai declarat Rafila.