VIDEO | Cîțu: S-a votat decizia de a avea un sistem alternativ de premieri, cu primul premier de la PNL
This browser does not support the video element.
Premierul interimar, Florin Cîțu, a declarat la ieșirea, de la şedinţa Biroului Executiv (BEX) al PNL, s-a au votat cu o largă majoritate ca şefia guvernului să fie deţinută prin rotaţie de PNL şi PSD, dar primul premier să fie liberal.
„S-a votat decizia de a avea un sistem alternativ de premieri, cu primul premier de la PNL”, a declarat Florin Cîțu.
„Nu s-a votat flexibilizarea numelui de premier din partea PNL. Nu s-a discutat în această seară un alt nume pentru poziția de premier”, a declarat Cîțu.
Întrebat dacă PNL va merge cu propunerea de premier, în numele președintelui partidului, Florin Cîțu a răspuns: „În acest moment, da. Aceasta este decizia și vom vedea mai târziu dacă PSD se va opune”.
„PNL vrea să aibă prima parte din acest mandat, după aceea discutăm și cine va fi premierul”, a declarat Cîțu.
Întrebat ce se va întâmpla cu ministerele avizatoare, el a răspuns că vor fi împărțite.
„Sper cât mai rapid să terminăm negocierile. Știm foarte clar: unul dintre ministerele avizatoare va merge la un partid, altul la celălalt”, a declarat Florin Cîțu.