VIDEO. Nicolae Ciucă: Fără un sistem digitalizat, discuţiile despre impozitarea progresivă sunt, în prezent, fără susţinere tehnică
This browser does not support the video element.
Premierul Nicolae Ciucă, a declarat, luni, că, fără un sistem digitalizat, discuţiile despre impozitarea progresivă sunt, în momentul de faţă, „fără susţinere tehnică”.
„Orizontul de timp este dat de capacitatea de introducere a sistemului digitalizat în interiorul Ministerului de Finanţe astfel încât toate instituţiile care gestionează finanţele să poată să aibă o imagine clară asupra constituirii venitului global.
Fără un astfel de sistem, discuţiile despre impozitarea progresivă, în momentul de faţă, sunt fără susţinere tehnică”, a afirmat Nicoale Ciucă.
El a subliniat că „un sistem integrat digitalizat cu o bază de date coerentă şi completă nu există în momentul de faţă”.
„Este nevoie de un sistem digitalizat integrat complet care cu adevărat să dea imaginea reală”
„Din păcate, sunt încă instituţii unde se ţine această evidenţă în registre, motiv pentru care, deşi punctual sunt anumite locaţii în care s-a reuşit digitalizarea, este cu mult mai mult decât atât, iar procesul durează, după cum ştiţi. Am încercat să rezolvăm problema cu factura electronică, de la sistemul de bussines la Guvern, Guvern la Guvern, business la business. De asemenea, radarul mărfurilor. Pentru toate aceste elemente este nevoie de un sistem digitalizat integrat complet care cu adevărat să dea imaginea reală”, a adăugat șeful Executivului.
„Am pornit acest sistem. (…) Este pornit. Din discuţiile pe care le-am avut, durează de la 9 la 12 luni”, a spus Ciucă, adăugând că, „discuţiile cu privire la impozitarea progresivă ar putea fi reluate cel mai degrabă anul viitor”.
Vă recomandăm să citiți și: