Ciucă îl contrazice pe Ciolacu, privind discuțiile pe amendamentul Iohannis „O ÎNȚELEGERE a existat pe acest demers cu Marcel Ciolacu”
Nicolae Ciucă a declarat marți că a avut o înțelegere cu Marcel Ciolacu privind modificarea legislativă care îi permite președintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare.
Reacția lui Ciucă a venit după ce Ciolacu a afirmat că „liberalii mint”, cu privire la o astfel de discuție, care ar fi avut loc între liderii coaliției.
A fost o discuţie pe care am avut-o cu premierul Marcel Ciolacu, am convenit amândoi că este nevoie de această clarificare. În momentul de faţă, observ că există mai multe poziţii şi o dezangajare de la acest proiect. Ca atare, în momentul în care noi discutăm este clar că nu există o susţinere a demersurilor politice în interiorul coaliţiei, motiv pentru care vom avea o atitudine pe măsură, a spus Nicolae Ciucă.
Premierul Ciolacu a infirmat, luni, că liberalii și Klaus Iohannis i-ar fi cerut, încă din primăvară, să introducă această modificare legislativă. „Nu am avut o astfel de discuție. Înseamnă că mint (n.r. liberalii)”, a precizat Ciolacu.
După ce social-democrații au decis în forul de conducere să nu susțină amendamentul Iohannis, Nicolae Ciucă transmite că nu mai vede cum pot merge mai departe după alegeri.
Nu văd cum putem realiza o coaliție cu PSD în aceste condiții, a mai declarat Nicolae Ciucă, citat de g4media.
Reamintim că Partidul Național Liberal a sesizat, luni, Biroul Electoral Central (BEC) și Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) pentru a obține o decizie referitoare la amendamentul propus. BEC a amânat luarea unei decizii, pentru 30 septembrie.
Daniel Fenechiu, liderul senatorilor liberali a explicat, pentru Gândul, că proiectul va fi analizat în regim de urgență în Comisia juridică, iar dacă BEC și AEP vor oferi răspunsuri care ar putea schimba decizia politică, aceasta va fi respectată.
Noi nu modificăm Constituția, noi respectăm Constituția și reluăm o soluție care a fost validată de Curtea Constituțională în 2004. Textul este identic cu cel de atunci, Constituția e aceeași. Deci, pentru aceeași rațiune, pentru aceeași identitate, soluția nu poate fi diferită, a declarat Daniel Fenechiu.
CITEȘTE ȘI: