Claudiu Năsui, după demiterea lui Vlad Voiculescu: „Azi, mafia din sistemul de sănătate de stat a câştigat din nou”
Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a scris miercuri pe pagina sa de Facebook că revocarea lui Vlad Voiculescu din funcția de ministru al Sănătății a fost determinată de deciziile pe care acesta le-a luat în direcția transparentizării punctelor de vaccinare sau organizarea „pe bune” a concursurilor pentru CNAS.
El spune că „mafia din sistemul de sănătate de stat” a câștigat din nou prin demiterea lui Voiculescu.
„Azi mafia din sistemul de sănătate de stat a câștigat din nou.
Demiterea unui ministru nu pare mare lucru, dacă ne uităm la ultimii 31 de ani. Pleacă unul, vine altul, iar sistemul acesta de cumetrii, și numesc aici, din păcate, statul român, merge «tot înainte, că înainte era mai bine», lejer, spre pensia specială.
Din banul muncit de dumneavoastră trăiesc acești paraziți. Acești hibrizi între hidră și căpușă, pe care îi știm cu toții. Ne-am obișnuit să le zicem generic «mafie».
Iată că mafia din sănătate a câștigat și azi. A câștigat pe linie toate luptele, nu ne mirăm. Presiunea infernală la care a fost supus Vlad Voiculescu a fost făcută de acest sistem, care, vă zic din proprie experiență, se urcă pe cadavre să rămână mufat la banii din taxele și impozitele plătite de fiecare om care lucrează în România. Bani ai nimănui, bani dați sub semnături din acest sistem grotesc”, a scris Năsui pe Facebook.
Claudiu Năsui: Vlad Voiculescu a fost ținta unui linșaj mediatic
Ministrul Economiei a mai spus că Vlad Voiculescu a fost ținta unui „linșaj mediatic” declanșat de unele acțiuni ale fostului ministru, precum transparentizarea punctelor de vaccinare.
Totodată, el spune că decizia lui Voiculescu de a organiza concursuri „pe bune” pentru CNAS a fost încă un motiv pentru care acesta a deranjat.
„Înainte să îl judecăm pe Vlad pentru „lipsa de comunicare”, haideți să vedem ce a declanșat linșajul mediatic, și aici nu acuz media, ci pe cei din afara lor, care găsesc în televizor o tribună de la care își promovează interesele.
Momentul zero a fost transparentizarea punctelor de vaccinare. Acelea la care aveau acces doar conectații și familiile lor. Justiția a zis deja că inițiații au sărit peste rând, bătându-și joc de toți românii. De oamenii care au înțeles perfect că trebuie să se vaccineze, vor să se vaccineze și nu au unde.
Acela a fost momentul cheie care a dus în cele din urmă la acest deznodământ. Au mai fost și alte motive care au dus la demiterea lui Vlad, de exemplu concursurile pe bune pentru CNAS (o instituție a statului român mai bogată decât majoritatea ministerelor).
Doamnelor și domnilor, votanți ai coaliției sau nu, este de neînchipuit cât de greu e să faci reformă în acest stat. Vlad a încercat și, din păcate, s-a văzut în scurtă vreme înlăturat.
În final cei care vor suferi sunt tot românii care plătesc 10% din orice leu muncit pentru sănătate (iar asta pe lângă alte taxe care ajung tot în sistemul de sănătate de stat) și vor primi fix „serviciile” pe care le tot primesc de 30 de ani”, mai scrie Năsui.
Vlad Voiculescu și Andreea Moldovan, demiși de la Ministerul Sănătății
Premierul Florin Cîțu a anunțat miercuri, pe Facebook, că i-a înaintat președintelui Klaus Iohannis documentele de revocare din funcția de ministru al Sănătății a lui Vlad Voiculescu.
Premierul Florin Cîţu a explicat, miercuri, în cadrul unei declarații de presă la Palatul Victoria, motivul pentru care l-a demis pe ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu: „Este nevoie de încredere în instituţiile statului. Coaliţia s-a constituit în jurul unor valori”, a spus acesta.
Premierul Florin Cîţu spune că a decis să facă o modificare la vârful Ministerului Sănătăţii şi a dat asigurări că el crede „cu tărie în coaliţia de guvernare, care s-a constituit în urma votului, în jurul unor valori, unor idei, nu în jurul unor persoane”.