Claudiu Năsui își apără decizia de a aduce la conducerea Ministerului Economiei o persoană acuzată că ar fi colaborat cu Securitatea: „Și?”
Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, și-a apărat decizia de a o propune pe Claudia Florina Prisecaru în funcția de director general adjunct în cadrul Ministerului pe care îl conduce.
Năsui a fost întrebat despre această situație în cadrul unei emisiuni la Digi24, dat fiind că Prisecaru are o decizie nedefinitivă de colaborare cu Securitatea și ar fi o apropiată a fostului ministru PSD Eugen Teodorovici.
Ministrul a declarat că respectiva persoană are expriență în administrația publică, fiind în acest moment director general adjunct în cadrul Ministerului Finanțelor. Năsui susține că este nevoie de oameni cu experiență în acest moment în aparatul de stat.
„E nevoie de oameni, de persoane care au experiență în administrație. Doamna este director general adjunct acum în Finanțe și ar veni tot pe un post de director general adjunct. E o persoană care și-a demonstrat abilitățile în Ministerul Finanțelor și ar putea să o facă în continuare. Mi-a fost recomandată de oameni care sunt în administrația publică. Eu n-am nici măcar secretar general acum. Avem o problemă de organizare, dar nu mă vait. O să ne descurcăm, o să vină și secretarii de stat. În Ministerul Finanțelor, doamna are un istoric foarte bun”, a spus Claudiu Năsui la Digi24.
Năsui: Am aflat ulterior că are o decizie de colaborare cu Securitatea
Întrebat dacă știa de existența deciziei în primă instanță de colaborare cu Securitatea pe numele doamnei Prisăcaru, ministru a răspuns că a aflat ulterior despre acest lucru, din discuțiile cu aceasta.
La insistențele moderatorului Cosmin Prelipceanu: „Și?”, Claudiu Năsui a răspuns la fel: „Și?”
„Este important, dar este important și să am oameni care să ducă misiunea Ministerului Economiei la bun sfârșit. De aceea îi caut pe oamenii aceștia în administrația publică. E o doamnă care lucrează deja în administrația publică. Eu îmi doresc să atrag oameni cât mai buni în Ministerul Economiei. Dacă avem oameni buni, încerc să-i aduc în minister”, a spus Năsui.
Claudiu Năsui: Nu cred că a colaborat cu Securitatea. Dar dacă va exista o decizie definitivă, regândim strategia
Întrebat dacă este deranjat de faptul că femeia ar fi colaborat cu Securitatea, ministrul a răspuns că da, însă a adăugat că nu crede în acuzațiile care i se aduc acesteia.
„Ba da, dar nu cred că a colaborat cu Securitatea, pentru că nu are o decizie definitivă în sensul acesta. Dacă va avea, o să regândim strategia. Am nevoie de oameni care să vină, pentru că este un minister care se va împărți în două și când se va împărți o să avem o problemă de oameni. Și oamenii care sunt în minister sunt foarte buni, i-am întâlnit pe mulți dintre ei. Pentru cei care pleacă încercăm să găsim în alte locuri, pentru că în perioada aceasta concursurile sunt blocate”, a mai spus Claudiu Năsui.