Clotilde Armand, aleasă să candideze din partea USR la Primăria Sectorului 1: „Pentru că incompetența PSD a distrus destul, pentru că promisiunea din 2016 trebuie onorată”

Publicat: 07 10. 2019, 11:24

Ulterior alegerii, aceasta a afirmat că Sectorul 1 trebuie recâștigat, în contextul în care incompetența PSD a distrus administrația locală.

„Le mulțumesc mult colegilor din USR Sector 1 pentru încredere. Trebuie să recâștigăm Sectorul 1. Pentru că incompetența PSD a distrus destul, pentru că promisiunea din 2016 trebuie onorată”, a scris Clotilde Armand, pe Facebook.

Clotilde Armand a candidat din partea USR la Primăria Sectorului 1 și la alegerile locale din vara anului 2016, însă câștigător a fost candidatul PSD Daniel Tudorache.

USR-PLUS își va desemna candidații comuni pentru alegerile locale, după prezidențiale, a decis alianța, duminică, în cadrul primei ședințe comune a Birourilor Naționale USR și PLUS. Până la alegerile prezidențiale, fiecare partid va desemna candidați proprii.

În cadrul partidului USR, au existat neînțelegeri legate de candidatul desemnat pentru alegerile locale. Unii membri nu sunt de acord cu propunerea lui Nicușor Dan, deoarece este candidat independent, nu face parte din partid.

USR se va întuni în Comitet Politic pe 30 noiembrie pentru a modifica statutul partidului, astfel încât formațiunea să poată susține și candidați independenți la alegeri, respectiv pe Nicușor Dan la alegerile pentru Primăria Capitalei.

Pe 16 septembrie, deputatul Nicușor Dan a anunțat că s-a înscris în cursa internă a USR București pentru alegerea candidatului pentru Primăria Capitalei.

De asemenea, Vlad Voiculescu este candidatul PLUS la alegerile pentru Primăria Capitalei.