CNA sesizează Parchetul General cu privire la AGRESIUNEA Dianei Şoşoacă asupra Presei
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) sesizează Parchetul General cu privire la agresiunea comisă astăzi de către Diana Şoşoacă asupra echipei Antena 3, anunţă vineri vicepreşedintele CNA Valentin Jucan. Totodată, CNA a transmis vineri un apel prin care solicită „protejarea jurnaliştilor de mesaje agresive şi de instigare la ură”.
CNA solicită Ministerului Afacerilor Interne să asigure protecţie jurnaliştilor
- a) protecţia jurnaliştilor în cazul în care aceştia sunt supuşi unor presiuni sau ameninţări de natură să împiedice ori să restrângă în mod efectiv libera exercitare a profesiei lor;
- b) protecţia sediilor şi a localurilor radiodifuzorilor, în cazul în care acestea sunt supuse unor ameninţări de natură să împiedice sau să afecteze libera desfăşurare a activităţii lor”.
Conforrm aceluiaşi articol, protecţia jurnaliştilor şi a sediilor sau a localurilor radiodifuzorilor, în condiţiile alin. (1), nu trebuie să devină pretext pentru a împiedica sau a restrânge libera exercitare a profesiunii ori a activităţii acestora.
Makaveli cot la cot cu Șoșoacă
Makaveli, influencerul care i-a făcut campanie de promovare lui Călin Georgescu pe TikTok, a însoţit-o, vineri, pe lidera partidului S.O.S. România Diana Şoşoacă, în Parlament. Împreună cu alţi parlamentari ai partidului, Şoşoacă şi Makaveli au întrerupt transmisiunea în direct de la Antena 3 CNN şi au strigat după jurnalistă „De ce nu mai faceţi interviuri?”, confom Hotnews.
Parlamentarii S.O.S. România au făcut scandal pe holurile parlamentului, Makaveli şi Diana Şoşoacă ţipând la o jurnalistă de la Antena 3 CNN „Unde e Gâdea?”, „De ce nu mai luaţi, doamnă, interviuri?”, ceilalţi parlamentari anunţând-o pe Şoşoacă că au întrerupt transmisiunea în direct a televiziunii.
Apel CNA: „Protejaţi jurnaliştii de mesaje agresive şi de instigare la ură”
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), în virtutea responsabilităţii atribuite prin lege de a contribui la asigurarea protecţiei jurnaliştilor, solicită tuturor protagoniştilor spaţiului de comunicare publică să se abţină de la orice formă de agresiune, în particular, agresiune verbală la adresa jurnaliştilor.
În contextul tensiunii sociale generate de procesele electorale, observăm o alarmantă amplificare a agresivităţii verbale care are ca ţintă jurnalişti, uneori discursul agresiv fiind asumat chiar de către persoane care activează în mass-media.
CNA sugerează boicotul presei
Convinşi că libertatea de exprimare trebuie să fie protejată de acele forme de exprimare care sunt folosite pentru a intimida, ameninţa, descuraja vocile care exprimă opinii adverse, membrii CNA cer politicienilor, demnitarilor şi jurnaliştilor să contribuie la eliminarea din discursul public a oricărei forme de agresiune şi să evite exprimări care prejudiciază demnitatea, onoarea, viaţa particulară a jurnaliştilor.
Solicităm, totodată, radiodifuzorilor, să cântărească cu responsabilitate mesajele pe care le preiau de pe platformele de comunicare digitale pentru a nu legitima forme de exprimare inacceptabile.
CNA invită, de asemenea, asociaţiile profesionale şi structurile sindicale ale jurnaliştilor precum şi organizaţiile care au ca obiectiv prioritar protejarea libertăţii de exprimare să încurajeze membrii comunităţilor cărora li se adresează să combată agresiunea în comunicare.
În sfârşit, CNA încurajează toate persoanele care îşi doresc protejarea spaţiului dezbaterii politice să raporteze instigările la ură şi la agresiune pe adresa cna@cna.ro precum şi, după caz, platformelor care le găzduiesc.