Prima pagină » Știri politice » CNADNR: „Au fost închise 27 de drumuri naționale, se acționează pe A1, A2 și A3″. PLUS Ce se întâmplă cu tirurile blocate pe dealul Negru

CNADNR: „Au fost închise 27 de drumuri naționale, se acționează pe A1, A2 și A3″. PLUS Ce se întâmplă cu tirurile blocate pe dealul Negru

CNADNR: „Au fost închise 27 de drumuri naționale, se acționează pe A1, A2 și A3
Conducerea CNADNR l-a informat pe vicepremierul Dragnea că la ora 11 erau închise 27 de drumuri naționale, iar pe A1 erau blocate 31 de mașni, pe A2 erau blocate 18 mașini, iar pe A3 - trei mașini. În funcție de condițiile meteo, restricția impusă tirurilor pe DN7 va fi ridicată, iar acestea vor putea ajunge în București pe ruta Pitești - Găești - centura București.

Conducerea CNADNR l-a informat pe vicepremierul Dragnea că la ora 11 erau închise 27 de drumuri naționale, iar pe A1 erau blocate 31 de mașni, pe A2 erau blocate 18 mașini, iar pe A3 – trei mașini. În funcție de condițiile meteo, restricția impusă tirurilor pe DN7 va fi ridicată, iar acestea vor putea ajunge în București pe ruta Pitești – Găești – centura București.

„Vă informez că pe A1 a început desăpezirea și se găsesc 34 de utilaje, pe A2 erau 64 de utilaje, iar pe A3 – zece utilaje. De ieri după amiază de la ora 17 până azi dimineața la ora 10 s-a acționat cu 2979 de utilaje și s-a împrăștiat o cantitate de 15.700 tone de material antiderapant. Azi dimineața la ora 11, având în vedere că DN3 este un drum închis s-a realizat un convoi, un transport controlat la care au participat aproximativ 300 de autovehicule, care au fost deplasate de la Lehliu spre centura Bucureștiului”, a informat conducerea CNADNR.

De asemenea, pe DN7 există o restricție pentru toate autovehiculele cu o greutate mai mare de 7,5 tone.

„Intenționăm să ridicăm această restricție în cursul zilei de astăzi în funcție de evoluția codului portocaliu în județele care sunt străbătute de DN7. Oricum autostrada rămâne închisă, dacă vom ridica interdicția pentru tiruri vor avea ca rută alternativă Pitești – Găești – spre centura Bucureștiului”, au comunicat oficialii CNADNR.

Potrivit acestora, spre zonele cu cod roșu se vor deplasa 150 de utilaje pentru a interveni alături de forțele MAPN și Jandarmerie.

„În cursul nopții au existat câteva acțiuni individuale de salvare la care au participat drumarii, nu ne-a interesat faptul că oamenii erau blocați pe drumuri județene”, au transmis cei de la CNADNR.

Citește și