Coaliția de guvernare, convocată de Dragnea în ședință. „Temele fierbinți” care urmează să fie discutate
CExN al PSD, a cărui reuniune oficială va avea loc vineri, începând cu ora 12.00, va fi precedat de o ședință a coaliției de guvernare, care a fost convocată pentru joi. Mai mult, liderul PSD, Liviu Dragnea, l-a invitat pe omologul său de la ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, să ia parte la ședința CExN de vineri.
Atât la nivelul coaliției, cât și al CExN al PSD, se va discuta despre abordarea politică a unor teme „fiebinți”, devenite astfel fie prin faptul că au un impact social ridicat, fie că nu au fost îndeplinite la timp și, prin amânarea lor, nu s-a respectat programul de guvernare.
Astfel, principala temă de discuție în coaliție și CExN va viza programul legislativ în sesiunea parlamentară care urmează să debuteze la începutul lunii septembrie.
Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat în repetate rânduri că așteaptă de la Guvern ca proiectul privind crearea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI) să depășească faza de avizare și să ajungă în Parlament, imediat după ce începe noua sesiune parlamentară.
FSDI reprezintă una dintre principalele întârzieri în materie de acte normative, în relația cu promisiunile cuprinse în programul de guvernare, reproșuri în această privință primind și fostul premier Sorin Grindeanu, în evalurea negativă a Cabinetului său.
„În ceea ce privește Fondul Suveran, primul termen e ca după ce începe sesiunea parlamnetară, să ajungă în Parlament. Asta e discuția cu Guvernul, să finalizeze circuitul de avizare și să ajungă la Parlament imediat ce începe sesiunea”, a precizat, recent, Dragnea.
În ceea ce privește măsurile cu impact social, coaliția de guvernare și PSD trebuie să decidă între mai multe variante ale Legii pensiilor.
„Variantele Legii pensiilor sunt gata. Am vrut să dăm posibilitatea coaliției să aleagă dintre ele. Din punct de vedere financiar, sunt sensibil egale (…) După ce va fi aleasă varianta finală, va fi trimisă Parlamentului”, a declarat recent ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, precizând că toate variantele conțin creșterea valorii punctului de pensie la 1775 de lei până în anul 2020.
Vasilescu a estimat că proiectul de lege a pensiilor ar putea fi adoptat de către Parlament în luna decembrie a acestui an. „Nu pot da un termen foarte exact pentru că nu mai depinde de mine”, a adăugat ministrul Muncii.
Legea pensiilor va conține prevederi și în ceea ce îi privește pe parlamentari. Astfel, premierul Mihai Tudose a precizat, recent, că parlamentarii vor încasa pensiile speciale doar după ce vor face vârsta de pensionare.
O altă promisiune politică făcută de ambii lideri ai coaliției de guvernare, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, vizează modificarea Statutului deputaților și senatorilor, încă din debutul sesiunii parlamentare, astfel încât sumele forfetare majorate ca urmare a legii salarizării unitare să fie plafonate la nivelul anterior intrării în vigoare a acestui act normativ.
Un alt punct fierbinte și care reclamă o decizie politică privește majorarea accizei pentru carburanți. Premierul Tudose a dat asigurări că acciza va fi majorată, dar a menționat că decizia privind procentul de majorare și momentul aplicării urmează a fi luată în funcție și de simulările care se fac la ministerul de Finanțe. În context, Tudose a spus că Guvernul lucrează la Legea redevențelor – acestea urmând a fi modificate începând cu 1 ianuarie 2018, iar majorarea va fi făcută în acord cu comportamentul „la pompă” al operatorilor economici.
Alte discuții ar putea viza măsura privind trecerea obligației plății CAS și CASS din sarcina angajatorului în sarcina angajatului sau TVA split, dar și rectificarea bugetară care a fost anunțată deja de premierul Mihai Tudose pentru luna septembrie.
O altă discuție va viza evaluarea Guvernului la 2 luni de la preluarea mandatului. Date fiind declarațile recente ale liderului PSD, Liviu Dragnea, premierul și miniștrii nu au de ce să își facă probleme în acest sens.
„Nu am nemulțumiri în legătură cu miniștrii. Sunt în regulă și cu premierul și cu Guvernul, sunt în grafic, lucrează, au recuperat mare parte din ceea ce era de recuperat”, a declarat, recent, Dragnea.
Pe de altă parte, în CExN al PSD se va discuta despre liderii de grup care vor activa în noua sesiune parlamentară și care ar putea fi Ioan Munteanu la Camera Deputaților și Șerban Nicoale la Senat.
O altă chestiune organizatorică vizează preluarea președinției Comsiei SRI, după desemnarea senatorului Adrian Țuțuianu ministru al Apărării. Potrivit unor surse, cele mai mari șanse pentru a fi nominalizat pentru această funcție le are senatorul Claudiu Manda, acesta fiind susținut de Dragnea.
De asemenea, senatorii PSD trebuie să decidă pe cine vor susține pentru funcția de secretar al Senatului, post care va fi vacantat de Țuțuianu la începutul sesiunii parlamentare, ca urmare a plecării sale la Guvern.