Coaliția se bazează pe un „gentlemen agreement şi respect” / Ciolacu: Nu aţi văzut PSD-ist să îl atace pe Ciucă / La PNL mai ţipă ei ca piţigoii
This browser does not support the video element.
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că la baza actualei coaliții de guvernare stau „un gentlemen agreement şi un respect”. Președintele PSD a mai spus, la Digi24, despre relația sa de prietenie cu liderul PNL că a existat și „o linie roșie”.
A fost un gentlemen agreement şi un respect. Şi am avut nişte principii de la care am plecat şi am avut o linie roşie, nu neapărat trasată. Nu aţi văzut niciun PSD-ist să îl atace pe Nicolae Ciucă, a explicat Marcel Ciolacu.
Întrebat dacă a trasat o directivă în partid cu privire la acest aspect, Ciolacu a răspuns că ai săi colegi au înțeles rostul coaliției. Nu același lucru se întâmplă și la PNL, unde sunt 2-3 care „țipă ca pițigoii”, a spus premierul, care nu a dorit să ofere un nume.
Nu, toţi colegii mei au înţeles care este rostul şi rolul acestei coaliţii. Este un moment complicat pentru România. Noi avem o stabilitate macroeconomică, dar suntem în mijlocul unei furtuni. Sunt vreo doi, trei pe la PNL mai…ţipă ei ca piţigoii, dar o să le treacă.
Pe Marcel Ciolacu nu-l deranjează comportamentul acestora, are alte priorități. Are rolul de a ține în direcția corectă „nava solidă”, dar nu „așa modernă”. Ciolacu pariază că, dacă România va ieși stabilizată și modernizată „din furtună”, va deveni un jucător regional important.
Nimeni nu vrea scandal. Toată lumea aşteaptă performanţă guvernamentală şi administrativă. Avem cel mai complicat examen. Suntem ca o navă într-o furtună. Suntem o navă solidă. Nu suntem aşa modernă. De aceea am direcţionat atâţia bani în investiţii. Rolul meu în acest moment este să o ţin în direcţia corectă. Direcţia corectă este Schengen-ul. Direcţia corectă e OECD-ul, fără vize în America. (…) Dacă România va reuşi să iasă stabilizată şi modernizată din această furtună, va fi un jucător regional mai important decât ne aşteptăm. Şi, culmea, România are şi resursele şi şi merită să aibă acest loc, a afirmat Marcel Ciolacu, la Digi24.