Codrin Ștefănescu, către colegii PSD: Ni se impun direcții străine de ceea ce am făcut până acum și să uităm de colegii noștri aflați la anaghie
„Sunt foarte îngrijorat de ceea ce se întâmplă, astăzi, în PSD. Ni se impun direcții străine de ceea ce am făcut și am spus până acum. Ni se cere să uităm trecutul și să ne resetăm. Ni se cere să uităm de colegii noștri aflați și azi la ananghie. Ceea ce eu nu pot să accept! Nu vreau să uit de abuzurile inimaginabile la care au fost supuși colegii noștri din toată țara. Nu vreau să șterg din memorie anii în care am fost vânați și hăituiți de sus și până jos. Parlamentari, primari, președinți de consilii județene, consilieri județeni și locali, miniștrii, secretari de stat au fost vânați și umiliți pentru că au avut curaj să se bată pentru români sau pur și simplu pentru că au fost membri PSD”, a afirmat Codrin Ștefănescu în scrisoarea deschisă, potrivit unui comunicat de presă remis, joi, Mediafax.
Fostul secretar general al PSD în perioada în care Liviu Dragnea era președintele partidului, a mai spus că nu vrea să uite de faptul că formațiunea a promis electoratului că va face dreptate până la capăt și nu va mai tolera niciun fel de abuz în România.
„Nu vreau să uit că mulți jurnaliști de curaj au fost alături de noi în aceste bătălii și că mulți dintre ei au plătit scump pentru acest lucru. Nu vreau să uit că am promis cu toții, tuturor membrilor, simpatizanților și milioanelor de români care ne-au votat că vom face dreptate până la capăt! Și că nu vom mai tolera niciun fel de abuz în România. Nu vreau ca PSD să capituleze necondiționat, așa cum își doresc unii, nu vreau ca PSD să fraternizeze cu adversarii nemiloși, de ieri și de azi. Nu vreau să mă dezic de colegii și prietenii mei aflați în suferință astăzi, doar pentru că au fost buni patrioți și și-au iubit țara. Vreau un PSD unit, care să-și țină promisiunile făcute în fața electoratului, vreau un PSD condus de oameni curajoși și loiali unor principii și care refuză să facă pact cu Diavolul”, a completat Ștefănescu.
El a mai precizat că și-a făcut datoria din postura de secretar general al PSD și a refuzat orice altă funcție în stat. Codrin Ștefănescu a adăugat că este încrezător că va avea sprijinul colegilor, la fel ca și până acum.
„De aceea mi-am depus candidatura, la Congres, pentru funcția de Secretar General. Poziție din care mi-am făcut datoria pentru PSD, refuzând orice altă funcție în stat. Pentru că nu am fost nici parlamentar, nici ministru, nici secretar de stat. Sunt convins că și voi îmi împărtășiți temerile și speranțele. Sunt convins că voi avea sprijinul vostru ca și până acum. PSD este un partid puternic, un partid al românilor, un partid format oameni curajoși”, a conchis social-democratul, în scrisoarea deschisă.
Pentru funcția de secretar general al PSD la Congresul din 29 iunie mai candidează Mihai Fifor, președintele PSD Brașov Marius Dunca, președintele TSD Gabriel Petrea și fostul consilier local la Primăria sectorului 5, Cătălin Stochiță.
La Congresul extraordinar de sâmbătă social-democrații vor mai alege președintele și președintele executiv al formațiunii.
Foto: Hepta