Codrin Ștefănescu, declarații ULUITOARE la Brașov: PSD este singurul partid românesc format din oameni normali, muncitori
„Nu uitați că PSD este singurul partid românesc, nu e finanțat din străinătate, format din oameni normali, muncitori, nu ca ceilalți”, le-a spus celor prezenți secretarul general al PSD, Codrin Ștefănescu.
Acesta a cerut oamenilor aflați în Piața Sfatului din Brașov că „anul ăsta ne batem pentru România, nu pentru altceva, pentru noi, pentru urmașii noștri și singurul partid care-i poate învinge pe ăștia cu sistemul lor toxic este PSD”.
La aceeași întâlnire cu brașovenii, Radu Oprea, ministrul IMM-urilor, a spus că „România suferă de o boală autoimună. Este boala care se manifestă atunci când cine ar trebui să ne protejeze sistemul imunitar se întoarce împotriva țesuturilor bune, în loc să lupte cu infecția”.
„Mă uit că procurorii României s-au întors împotriva antreprenorilor, organismele de reglementare nu și-au făcut treaba și în loc să ne protejeze i-au protejat pe alții”, a afirmat Radu Oprea.
Mai mulți lideri ai PSD se află, duminică, la Brașov, la alegerea conducerii județene a PSD.