Codrin Ștefănescu: „Protocolul PG-SRI dezvăluie hidoșenia „Statului Paralel””

Publicat: 30 03. 2018, 19:27
Actualizat: 26 03. 2019, 18:09

„Publicarea Protocolului secret încheiat între SRI și Parchetul General ne dezvăluie în mare parte hidoșenia a ceea ce numim astăzi „Statul Paralel”. Și asta pentru că documentul demonstrează clar și fără echivoc modul în care a funcționat nestingherit puterea ocultă, care constant și asumat s-a subtituit Parlamentului României – adică puterii leguitoare, votului popular, călcând în picioare, în același timp, drepturile și libertățile câștigate în decembrie 1989. Avem dovada modului în care s-au săvârșit și se mai comit și astăzi abuzuri de neimaginat, încălcându-se până și dreptul la intimitate: de la monitorizarea vieții private a românilor, urmărirea celui căruia i se deschidea un dosar penal, a familiei acestuia, a prietenilor și tuturor cunoscuților, montarea microfoanelor chiar și în dormitor, până la transformarea delațiunii în obligație de serviciu. Ne arată că SRI i se ofereau atribuții în ancheta penală, competențe care de altfel nu sunt prevăzute nici în legea de funcționare a SRI, dar nici în Codul Penal”, a declarat secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

El mai susține că documentul dezvăluie că „SRI asigura pentru parchete transcrierea interceptărilor pe care ei le considerau „relevante” pentru cauza respectivă, și confirmă existența unor echipe „operative comune” formate din procurori și ofițerii SRI – interzis de altfel prin lege, nerespectându-se din nou procedura penală care stipulează foarte clar că ancheta penală se desfășoară strict de către procuror și polițistul judiciar, fără nicio altă imixtiune”.

„Documentul confirmă existența

Potrivit acestuia, ofițerilor SRI li se permitea să facă selecția fragmentelor din interceptări, putând astfel favoriza un infractor sau un personaj aflat pe „lista albă” sau distruge viața unui om nevinovat aflat pe „lista neagră”.

„Concluzionând, acest Protocol secret încheiat între SRI și Parchetul General încalcă flagrant Constituția, toate legile în vigoare, democrația, separația puterilor în stat, drepturile și libertățile omului. De altfel, declasificarea lui ne amintește de o declarație mincinoasă a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, din 27 ianuarie 2017, care, printr-un comunicat de presă susținea că „nu au existat echipe mixte SRI-procurori”. Prin urmare, începând din acest moment, Protocolul se transformă într-o dovadă indubitabilă în baza căreia putem vorbi despre latura penală a tuturor faptelor petrecute peste lege și despre calitatea instituțională a celor implicați”, a conchis Ștefănescu.