Colecția „Biblioteca pentru hoți”. Gigi Becali, ultimul mare clasic al pușcăriilor, s-a apucat să scrie după ce a ajuns la „facultate”

Publicat: 04/04/2015, 15:11
Actualizat: 03/09/2019, 01:57

Cartea este drumul spre libertate. „Apariția unei cărți e pentru autor un fel de miracol”, spunea romanciera elvețiană Francoise Choquard, dar miracolul în cazul autorilor cu notorietate din penitenciare se traduce într-un singur cuvânt: libertate. Nume sonore din fotbal sau din politică au învățat sau au fost învățate că scrierea unei cărți poate ajuta la scurtarea perioadei de detenție. Pe lângă celebrele denunțuri ale celor anchetați și care le pot reduce o viitoare pedeapsă, cei condamnați recurg la publicarea unor cărți doar pentru a li se reduce timpul petrecut dincolo de gratii. Mulți plătesc o editură mai puțin cunoscută pentru a scoate câteva volume din „opera lor”.

Adrian Năstase, Nicolae Mischie și Gheorghe Mencinicopschi se pot lăuda cu lucrări care au văzut lumina tiparului înainte ca ei să aibă probleme cu justiția. Cărțile lor chiar au fost unele de succes, neexistând semne de întrebare asupra competenței autorilor de a scrie. Pe lângă aceștia, au apărut și autorii de ocazie, cei care și-au descoperit vocația după ce viața i-a dus în închisoare. De acolo, având mai mult timp, au început să-și folosească mâna la scris.

Gigi Becali a fost astăzi eliberat condiționat din închisoare, un rol în această decizie având și cărțile scrise de finanțatorul echipei de fotbal FCSB.

În ultimii ani se observă o creștere a numărului de volume din ediția „literatura din penitenciar”. Reprezentanții Adminstrației Penitenciarelor susțin că orice persoană privată de libertate, coordonată de un educator, poate solicita și „obține suport” pentru a scrie cărți sau lucrări științifice pe perioada de încarcerare, indiferent de regimul de executare a pedepsei privative de libertate.

Un deținut care dorește să redacteze și publice o lucrare științifică se adresează directorului penitenciarului, dar are obligația de a anexa o recomandare scrisă din partea unui profesor universitar sau a unui conferențiar universitar.

Costurile pe care le implică scrierea și publicarea unei cărții sunt suportate exlusiv de către deținut, care poate beneficia însă de sponsorizări.

Scriitorii de la Jilava

Înainte de 1989, Dinu Pillat, Constantin Noica sau Nicolae Steinhardt au fost doar trei dintre mulții intelectuali publiciști care au trecut pe la Jilava. Acum, reprezentanții penitenciarului se pot lăuda doar cu Adrian Năstase, Sorin Ovidiu Vîntu și Gică Popescu. Ultimul este autorul unei cărți intitulată: „România – studiu comparativ între trei epoci consecutive: comunism, tranziție și perspectivele comunitare”.

Jilava a fost o sursă de inspirație pentru fostul premier Adrian Năstase, închis timp de 265 de zile, o mică parte din acestea fiind executate la Penitenciarul Rahova. După gratii, Năstase a redactat o lucrare științifică și a scris alte două cărți. Munca intelectuală prestată de Adrian Năstase a contribuit la eliberarea sa condiționată cu 45 de zile, la care s-au adăugat și cele șase zile petrecute în Spitalul Floreasca după tentativa de suicid.

Primul titlu care a ieșit din mâna fostului premier s-a intitlulat „Exerciții de libertate”, iar lansarea a fost făcută de către familia acestuia în noiembrie 2012, la Târgul de carte Gaudeamus. Ulterior, Adrian Năstase a publicat „România la UE în contextul reglementărilor interne și europene”, o lucrarea științifică la care a lucrat timp de 30 de zile, între opt și zece ore pe zi, în baza cererii aprobate de conducerea penitenicarului.

O altă carte pe care Năstase a scris-o în penitenciar este „Lumea, americanii și noi”, apărută la editura Litera, pe care a lansat-o în libertate, în 2013.

De când a fost încarcerat – 26 iunie 2012 – și până la eliberare – 17 martie 2013 -Adrian Năstase a publicat pe blogul personal 257 de postări, adică a avut cel puțin o postare pe zi. Avocații săi au declarat că Năstase și-a scris postările pe hârtie care mai apoi erau postate pe blog de familie. Penitenciarul Jilava a negat în permanență că Năstase ar avea telefon mobil, tabletă sau laptop în celulă. Procurorii DNA au precizat atunci că Adrian Năstase a fost singurul condamnat care are blog din penitenciar.

Tot din penitenciar, Năstase a scris prefețele volumelor II și III din „Blog’n roll”, editate în acest an la Monitorul Oficial, care cuprind o serie de postări de pe blogul lui, pe care acesta le-a considerat relevante pentru anumite teme, situații sau evenimente.

Încarcerat din nou în 6 ianuarie 2014, în dosarul „Zambaccian”, Adrian Năstase a scris și publicat până la eliberarea sa, în 21 august 2014, volumul „Cele două Românii”.

De la Jilava a ieșit și lucrarea științifică „România – studiu comparativ între trei epoci consecutive: comunism, tranziție și perspectivele comunitare”. Autor este nimeni altul decât omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu. El a obținut, prin această lucrare, o reducere de 33 de zile a pedepsei primite în iunie 2012 – un an de închisoare – pentru șantajarea omului de afaceri Sebastian Ghiță, fost deputat PSD. Lucrarea sa a fost publicată la editura „C.H. Beck”, o editură specializată în lucrări juridice. Prefața cărții a fost semnată de Octavian Dragomir Jora, lector universitar la Catedra de Relații Economice Internaționale din cadrul ASE. Lucrarea lui Vântu, despre care s-a scris în presă, că ar fi plagiată, a apărut în 200 de exemplare, dintre care 160 le-a preluat autorul, 30 au rămas la editură, iar 10 au fost trimise la Biblioteca Centrală Universitară.

Sorin Apostu și Decebal Traian Remeș și-au descoperit talentul în închisoare

Fostul primar al municipiului Cluj, Sorin Apostu, care a primit o pedeapsă de patru ani și șase luni de închisoare, a scris recent prima sa carte în penitenciar intitulată: „Producerea preparatelor din carne”. Pentru realizarea ei, fostul edil va beneficia de o reducere a pedepsei cu o lună.

O altă carte scrisă în penitenciar este cea a fostului ministru al Agriculturii, Decebal Traian Remeș, condamnat în „dosarul Caltaboșul” la trei ani de închisoare. Cartea este intitulată „Izbituri și izbutiri”.

Condamnat în dosarul privatizării frauduloase a fostului Institut de Cercetări Alimentare, alături de Dan Voiculescu, Gheorghe Mencinicopschi a scris deja două cărți în penitenciar. Ele se vând deja prima numindu-se „Cerealele glutenice și boala celiacă”, iar cea de-a doua fiind „Alimentația și patogeneza bolilor cardiace”, cărțile putând fi achiziționate de pe site-urile de profil.

Și fostul președinte al CJ Gorj, Nicolae Mischie, condamnat la patru ani de închisoare, a profitat de perioada de detenție pentru a-și înmulți numărul cărților scrise.

Gigi Becali, autorul a două cărți în închisoare

Gigi Becali a părăsit astăzi penitenciarul Poarta Albă, unde i-a lăsat în continuare pe prietenii săi Cristi Borcea, Meme Stoica și Giovanni Becali. Un rol în eliberarea condiționată a lui Becali a avut-o și scrierea a două cărți în perioada de detenție.

Lucrarea lui Gigi Becali „Muntele Athos, patria Ortodoxiei” este vândută pe site-urile de specialitate cu 36 de lei, în momentul apariției afirmându-se că sunt 9.000 de exemplare tipărite. Becali a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare, el fiind condamnat în dosarul valiza și cel al schimburilor de terenuri cu MAPN. O a doua carte scrisă de Becali în spatele gratiilor s-a intitulat „Becali și Steaua”. Finanțatorul echipei de fotbal a trimis o cerere către directorului penitenciarului pentru a scrie și o a treia carte referitoare la activitatea sa din Parlamentul European.

Inspirat de patronul său, Meme Stoica, încarcerat și el la penitenciarul Poarta Alba, a scris o carte în care a făcut o analiză Campionatul Mondial de fotbal din 2014.

Fostul manager al echipei Steaua București a solicitat directorul penitenciarului să-i mai dea dreptul să scrie o carte despre participarea echipelor românești în cupele europene în perioada 2003 – 2014.

Condamnat în „dosarul Transferurilor”, fostul căpitan al echipei nationale de fotbal, Gică Popescu, a apelat și el la metoda brevetată de înaintașii săi. Din penitenciar, el a redactat o lucrare intitulată „Abordări teoretice și practico-metodice ale predării jocului de fotbal în centrele de copii și junior din perspectiva interdisciplinară”. Popescu a fost proprietarul unui centru de copii și juniori, școala de fotbal purtându-i numele.

Un alt condamnat din lotul „dosarul transferurilor”, Jean Pădureanu, a solicitat să fie lăsat să scrie o carte despre blaturile din fotbalul românesc.


George Copos a scris cinci lucrări științifice în închisoare, dar nu a reușit să-i convingă pe judecători în luna februarie să-l elibereze condiționat. Copos este condamnat la patru ani de închisoare în „dosarul Transferurilor” și „dosarul Loteria”. Cărți despre fotbal se pregătesc să scrie din închisoare și Cristi Borcea și frații Becali.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Cutremur în România vineri dimineață! Care au fost zonele afectate și ce magnitudine a înregistrat...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Informația dimineții despre Corina Chiriac. Ce s-a întâmplat cu marea artistă a României
Rețeta de orez cu varză, o combinație surprinzător de apetisantă. Poate fi răsfățată și cu...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Dan Ciotoi suflă și în iaurt după ce s-a vindecat de cancer. Ce regim strict...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Chatbotul Google Gemini a primit o funcție de „memorie”