Comisia de anchetă îi cere ministrului Justiției să sesizeze Inspecția Judiciară în cazul procurorului general. Răspunsul lui Toader

Publicat: 11 08. 2017, 18:02
„Comisia specială de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009 solicită ministrului Justiției, domnul Tudorel Toader, să uzeze de autoritatea sa pentru a debloca situația gravă apărută în urma refuzului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție  de a pune la dispoziția Comisiei speciale de anchetă o copie a dosarului nr. 213/P/2017″, se arată în comunicatul transmis de membrii Comisiei. 
 
Parlamentarii reclamă faptul că Lazăr a interpretat greșit prevederi din Codul de procedură penală, Constituția și hotărâri ale CCR și susțin că membrii Comisiei i-au demontat toate argumentele, arătând că, în loc să colaboreze cu ei pentru anchetă, procurorul general își arogă atribuții ale Curții Constituționale, scrie postări pe Facebook și trimite prin comunicate care încalcă deciziile CCR. Mai mult, parlamentarii îi impută lui Augustin Lazăr faptul că încală principiul cooperării loiale între instituții, pe cel al fidelității față de Constituție și multe alte articole din legea fundamentală, la care adaugă și nerespectarea unor decizii ale Curții.
 
„Solicităm ministrului Justiției să inițieze ‘in extremis’ exercitarea unui control care să vizeze modul de îndeplinire de către domnul Augustin Lazăr  a atribuțiilor sale de serviciu, în calitate de Procuror General; conform art.44 alin.(4) coroborat cu art.45 alin.(1), în calitate de titular al acțiunii disciplinare să sesizeze Inspecția Judiciară în legătură cu exercitarea  de către domnul Augustin Lazăr a funcției de Procuror General”, se mai arată în sursa citată. 
 
La scurt timp, ministrul Justiției a precizat că va da curs solicitării Comisiei și va sesiza Inspecția Judiciară miercurea viitoare: „Este de presupus faptul că procurorul general își cunoaște atribuțiile de serviciu! Miercuri voi sesiza Inspecția Judiciară în legătură și cu acest refuz. (…) Ministerul Public își desfășoară activitatea respectând strict principiul constituțional al legalității, iar în calitate de procuror general nu doresc să polemizez cu nimeni și nici să comentez acțiunile altora”, a spus, pentru MEDIAFAX, Augustin Lazăr.
 
În această săptămână, CSM a transmis Parchetului General că sesizarea Curții Constituționale cu privire la un potențial conflict juridic între Parchetul General (PG) și Comisia de anchetă a alegerilor din 2009 nu este oportună. Această decizie vine după ce, în 31 iulie, Parchetul General a cerut CSM să spună dacă este oportună sesizarea CCR cu o cerere de constatare a existenței unui conflict juridic, în cazul solicitărilor Comisiei de Anchetă a alegerilor din 2009 către Parchetul General privind trimiterea unei copii după dosarul în care au fost anchetate faptele presupus a fi penale în legătură cu alegerile parlamentare din 2009.
 
Conform sursei citate, în cadrul jurisprundenței CCR nu există cazuri similare. Mai exact, situația dintre Parchetul de pe lângă instanța supremă și Comisia de anchetă nu poate fi interpretat drept un conflict de natură instituțională.
 
În cadrul aceleiași solicitări, Parchetul General a cerut un punct de vedere CSM cu privire la „faptul dacă poate fi trimis Comisiei Parlamentare, în copie, un dosar în care s-a dispus o soluție de clasare ce vizează infracțiuni pentru care nu s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale”. În cazul acestei solicitări, CSM a stabilit că nu poate exprima un punct de vedere pentru că acest lucru ar excede competenței sale.