Comisia de cod electoral, cu ușile închise. Zgonea: „Nu se pot lua decizii de față cu presa”
Zgonea a fost întrebat înaintea ședinței Comisiei de cod electoral dacă se va decidă pentru accesul presei la lucrările comisiei, pentru a asista la dezbateri. „Ca întotdeauna, cum să nu”, a replicat președintele Camerei Deputaților.
Ulterior, la intrarea în sala de ședință el le-a transmis colegilor că pentru cinci minute jurnaliștii vor avea acces pentru „oportunități de imagini”.
Zgonea a spus în debutul ședinței Comisiei că au fost distribuite documentele și analizelor asupra sistemelor electorale. El a menționat că prima propunere vizează solicitarea adresată conducerii camerelor Parlamentului pentru transmiterea către acest for a tuturor inițiativelor aflate în procesul legislativ, care au legătură cu sistemul electoral.
De asemenea, el a menționat că a fost distribuit Regulamentul de funcționare al Comisiei de cod electoral. „Am văzut că în 2008 și 2004 s-a făcut un proiect de hotărâre pentru aprobarea condițiilor generale privind accesul reprezentanților mijloacelor de informare în masă la lucrările comisiei comune și, dacă vreți, sincer, l-am copiat pe același. Adică dezbaterile când le avem pe text rămânem între noi, în rest presa este invitată fără nicio problemă, oportunități la început, la sfârșit un președinte sau un vicepreședinte pe temele care sunt agreate de toată lumea comunică presei, așa cum s-a făcut în ultimii ani fără nicio problemă”, a declarat Zgonea.
El a menționat că există inclusiv o listă cu 23 de organizații sau persoane care au solicitat să fie observatori în comisia parlamentară și să-și exprime punctele de vedere.
Zgonea a fost rugat de jurnaliști să clarifice dacă presa are sau nu acces pe parcursul ședințelor, în integralitatea lor. „Pe aceleași principii care au fost în ultimii 20 de ani, nimic în plus”, a replicat el, menționând că înainte de anul 2000 presa nu avea acces la ședințelor comisiilor parlamentare.
Acest punct de vedere a fost susținut și de liderul senatorilor PNL, Puiu Hașotti.
„Deci, cinci minute de oportunități la început, la final comunicarea publică care se face în numele comisiei”, a mai spus Zgonea.
Jurnaliștii i-au transmis că ședințele comisiilor parlamentare sunt publice, conform Regulamentul Camerei Deputaților și Senatului, și pentru a nu fi publice este necesar un vot al parlamentarilor. „Astea sunt principiile pe care funcționezi întotdeauna când construiești legi electorale”, a replicat Zgonea.
Președintelui Camerei Deputaților i s-a precizat că la Comisia de revizuire a Constituției a fost permis accesul presei pe parcursul lucrărilor. „După ce se termină ședința vă răspund la întrebări”, a continuat Zgonea.
„Deci, noi vrem o comisie care să lucreze și care să aibă rezultate pentru toată lumea”, a mai spus el.
Zgonea a fost întrebat cu ce împiedică jurnaliștii desfășurarea lucrărilor comisiei dacă asistă la acestea. „Dar ne împiedicați cu nimic, dar nu se pot lua deciziile de față cu presa. Nici la Guvern nu aveți oportunitate. Așa se lucrează în toată lumea, să știți. Haideți să nu facem dintr-o comisie care are un rol important în societate în acest moment să facem o ambiție personală a unor colegi care vor să stea”, a mai spus președintele Camerei Deputaților.
Și deputatul PSD Eugen Nicolicea a atenționat că se poate aplica Regulamentul în situația în care continuă discuția cu jurnaliștii. „Așa cum se face în fiecare comisie permanentă, din Parlamentul României, au acces doar parlamentarii. În rest,vor fi invitați, își vor exprima punctele de vedere și se va vota. Aveți acces la stenograme, aveți acces la toate chestiunile”, a mai afirmat Zgonea.
Jurnaliștii i-au precizat că la ședințele comisiilor permanente jurnaliștii au acces, conform Regulamentului, de la începutul până la sfârșitul ședinței, dar se poate vota să aibă loc o ședință cu ușile închise. „Eu cred că dumneavoastră nu ați citit ce am publicat noi în Monitorul Oficial acum doi ani și jumătate. Vă rog să mă iertați că vă spun, cred că există o lipsă de atenție a dumneavoastră și vreți să creați un eveniment”, a mai spus președintele Camerei Deputaților.
De asemenea, deputatul UDMR, Marton Arpad a intervenit pentru a preciza că indiferent dacă o ședință a unei comisii parlamentare este cu accesul presei sau fără, „reprezentanții presei nu au drept de intervenție în timpul activității comisiei sau a plenului”.
Membrilor Comsiei de cod electoral li s-a cerut din partea jurnaliștilor să existe un vot privind accesul presei la lucrările comisiei, înainte ca jurnaliștii să fie scoși din sala de ședință. „Nu aveți drept de propunere de procedură”, a replicat Marton Arpad.
„Vă rog să citiți ce am publicat acum doi ani și jumătate. Nu am publicat eu, a publicat Monitorul Oficial”, a continuat Zgonea.
La ședința Comisiei de cod electoral au fost prezenți președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, alături de deputatul PSD Eugen Nicolicea, deputatul Varujan Pambuccian, deputatul PNL Dan Motreanu, deputatul PDL, Ioan Oltean, deputatul UNPR, Luminița Adam, deputatul UDMR Marton Arpad, deputatul PNL Victor Paul Dobre, senatorul PNL Puiu Hașotti, senatorul PDL, Alin Tișe.
Conform Hotărârii Parlamentului din februarie 2013, „ședințele Comisiei nu sunt publice”, dar „condițiile în care reprezentanții mijloacelor de informare în masă au acces la lucrările Comisiei se stabilesc de plenul acesteia”. Votul din cadrul Comisiei de cod electoral este prevăzut de hotărârea menționată ca fiind unul deschis.
Potrivit Regulamentul Camerei Deputaților, „Ședințele comisiilor Camerei Deputaților sunt publice, cu excepția cazurilor în care plenul acestora prevede altfel”.
O prevedere identică se regăsește și în Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului.