Comisia de Cod electoral discută luni cu reprezentanții grupurilor privind votul prin corespondență
„Obiectivul PNL rămâne adoptarea Legii votului prin corespondență în timp util pentru a fi aplicată la viitoarele alegeri parlamentare”, menționează Mihai Voicu, președintele Comisiei de Cod electoral.
Copreședintele PNL Alina Gorghiu a scris joi pe Facebook că Parlamentul „are ocazia de a face dreptate” cetățenilor români din diaspora și să adopte în sesiunea parlamentară extraordinară legea votului prin corespondență, adăugând că speră ca noua conducere a PSD „să renunțe la ostilitatea manifestată până acum față de diaspora”.
La Comisia electorală condusă de liberalul Mihai Voicu au fost înregistrate mai multe propuneri privind votul prin corespondență, însă membrii comisiei nu au ajuns la un acord pe această temă, în sesiunea parlamentară februarie-iunie, deși toate partidele anunțaseră, după alegerile prezidențiale, că aceasta este o prioritate legislativă.