Comitetul Regiunilor al UE a criticat, joi, intenția de reducere a fondurilor care vor fi alocate pentru coeziune pe bugetul 2014-2020, avertizând că acest instrument este una dintre principalele soluții pentru depășirea recesiunii din UE.
„Comitetul Regiunilor a transmis un puternic avertisment împotriva trendului actual spre o creștere a reducerilor la bugetul UE, reafirmând în același timp angajamentul său pentru ca Politica de Coeziune să asigure rezultatele așteptate în privința creșterii economice sustenabile și crearea de noi locuri de muncă”, informează un comunicat transmis, joi, de această instituție europeană.
Președintele Comitetului Regiunilor, Ramon Luis Valcarcel, a remarcat că din luna iulie în cadrul discuțiilor de la nivelul Consiliului UE privind cadrul financiar multianual 2014-2020 s-a instalat o tendință privind reducerea alocărilor pentru fondul de coeziune față de propunerea Comisiei Europene.
„Dacă acest trend va continua, strategia europeană privind creșterea economică și noile locuri de muncă riscă să fie compromisă foarte serios și slăbirea acestui instrument ar putea să afecteze și legitimitatea eforturilor privind consolidarea fiscală în UE”, a spus Valcarcel.
Potrivit poziției Comitetului Regiunilor, Politica de Coeziune nu trebuie să devină un instrument de sancționare, iar regiunile și autoritățile locale nu trebuie să fie penalizate în urma greșelilor guvernelor din țările membre.
Poziții similare cu cea a Comitetului Regiunilor a exprimat în ultima perioadă și președintele Parlamentului European, Martin Schulz, care consideră oportună adoptarea propunerea Comisiei Europene privind bugetul UE 2014-2020.
Propunerea președintelui Consiliului European, Herman Van Rompuy, privind bugetul UE 2014-2020 operează reduceri de aproximativ 30 de miliarde de euro la fondul Politicii de Coeziune, căreia propunerea Comisiei Europene îi alocase 336 de miliarde de euro.
Cele 15 țări beneficiare ale instrumentului Politicii de Coeziune în perioada 2014-2020 sunt Spania, Portugalia, Grecia, Polonia, România, Ungaria, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Slovenia, Cipru, Lituania, Letonia, Malta și Croația, reunite în grupul „Prietenii Coeziunii”.
Comitetul Regiunilor reunește 355 de reprezentanți ai regiunilor și autorităților locale din UE, fiind un organism consultativ. Rolul Comitetului Regiunilor este de a face cunoscute punctele de vedere locale și regionale cu privire la legislația UE. În acest sens, Comitetul emite rapoarte sau „avize” pe marginea propunerilor Comisiei.