COMPROMISUL DIN DECEMBRIE. Cine este omul din umbra negocierilor Antonescu-Ponta-Băsescu
La capătul unei zile cu negocieri dure, Victor Ponta, Crin Antonescu și Traian Băsescu au ajuns la un compromis, care a oprit temporar ostilitățile între combatanți. Un rol important în conturarea acestui compromis l-a avut și vicepremierul Daniel Chițoiu, prezent la toate întâlnirile decisive.
După mai multe ore de discuții și întâlniri la sediul USL, PNL și Palatul Victoria, condimentate cu amenințări, la care s-a adăugat și amânarea unei ședințe de Guvern, bugetul de stat a fost trimis de Administrația Prezidențială spre publicare în Monitorul Oficial, iar Victor Ponta a reușit să rezolve problema bugetului și să evite continuarea unui front deschis cu Crin Antonescu.
Președintele PNL a obținut promisiunea că pesediștii vor veni la plenul reunit de vineri din Parlament, unde se va alege un interimar pentru funcția de președinte director general al TVR. Antonescu a vrut să demonstreze că miniștrii PNL sunt uniți și nu vor accepta o decizie impusă peste capul lor în cazul Ordonanței de Urgență pregătită de Ponta pentru TVR.
În schimb, președintele Traian Băsescu a reușit să impună Guvernului să amâne cu trei luni aplicarea majorării accizei la carburanți cu 7 cenți, după ce a amenințat că nu promulgă legea bugetului de stat.
Rămân în discuție modul în care USL va reuși să depășească această criză gravă în care liderii săi s-au acuzat de minciună și cum Guvernul va reuși să acopere golul lăsat în buget de amânarea introducerii taxeide 0,07 euro la carburant. Președintele Băsescu a anunțat că va discuta cu reprezentații FMI, ai Băncii Mondiale și ai Comisiei Europene
În această variantă, dacă președintele trimitea legea la reexaminare, parlamentarii USL trebuiau să vină să adopte bugetul de stat 30 decembrie.
Antonescu a mutat primul
La primă oră, surse din conducerea PNL au declarat pentru gândul că miniștrii liberali nu vor accepta Ordonanța de Urgență pentru TVR pregătită de premierul Ponta și PSD, prin care Birourile Permanente reunite ale Parlamentului puteau desemna viitorul președinte director general interimar al TVR. Mesajul era clar: dacă încercați ceva fără noi, ne retragem de la guvernare. Informația a fost confirmată de președintele PNL în această seară, acesta afirmând că miniștrii PNL nu doresc să semneze OUG.
În momentul începutului crizei, Dan Voiculescu a cerut o întâlnire de urgență cu Crin Antonescu la sediul USL, cu toate că relațiile dintre cei doi nu erau unele cordiale. La câteva ore după această discuție, premierul Ponta a încercat să-i convingă pe miniștrii PNL să adopte Ordonanța în Guvern. Opoziția puternică a lui Crin Antonescu l-a determinat pe vicepremierul Chițoiu să joace rolul negociatorului între liderii USL. La sediul PNL din Aviatorilor, Ponta și Antonescu au convenit convocarea unui plen reunit pentru ziua de vineri în care să se voteze conducerea TVR. Ponta a insistat să dea și o OUG ca o măsură preventivă că lucrurile nu se rezolvă vineri în Parlament. Liberalii au cerut garanții că social-democrații nu vor lipsi iar de la ședință și că vor vota propunerea PNL. În schimb, Guvernul a dat o OUG privind TVR, inițiată de Secretariatul General al Guvernului și avizată doar de Ministerul Justiției. Problema PNL fusese rezolvată.
Ponta și-a asigurat bugetul
Tot la Guvern, s-a negociat amânarea majorării accizei la carburant cu șapte cenți pentru trei luni. Episodul reprezintă o cedare temporară a Cabinetulu Ponta în fața lui președintelui Băsescu, care a condus o adevărată campanie în fața acestei măsuri dorită de Guvern. Chiar dacă este doar o victorie de etapă pentru președintele Băsescu, șeful statului și-a asigurat totuși inițiativa și în discuțiile cu FMI din luna ianuarie. La aceste negocieri, vor trebui găsite cele 600 de milioane de lei care au dispărut prin neaplicarea acestei majorării la taxa pe carburant. Delegația Ponta – Chițoiu l-au convins pe președinte că această amânare temporară este convenabilă ambelor părți. La o oră după întâlnirea cu Ponta și Chițoiu, președintele a ieșit public și a anunțat că a promulgat legea bugetului de stat. Premierul Ponta câștigase parțial în partida sa și își rezolvase principale probleme: refuzul președintelui Băsescu de a promulga bugetul și evitarea riscului ostilizării PNL înainte ca Guvernul să aibă un buget pentru 2014.
Cu toate că putea să meargă la rupere, premierul Ponta a evitat deschiderea a două fronturi: anti-Băsescu și anti-PNL înaintea adoptării bugetului de stat. Războiul s-a amânat cu ambele tabere.
Băsescu și-a întărit imaginea de lider al Opoziției
Președintele Traian Băsescu a reușit să-și impună punctul de vedere și să oblige Guvernul să renunțe, pentru trei luni, la majorarea accizei la carburant cu șapte cenți. În bătălia sa deschisă cu Guvernul, a reușit să arate că are forța necesară să se opună Guvernului. Totodată, în plan extern a dat un mesaj de forță FMI, Băncii Mondiale și Comisiei Europene că nu se poate negocia fără acordul său.
Un alt aspect important pentru președintele Traian Băsescu îl reprezintă finalizarea de către subcomisia parlamentară CEC a analizei creditului primit de fiica sa, Ioana Băsescu. Potrivit datelor, raportul nu este unul incriminator pentru președintele Băsescu, ci este unul moderat, care face doar anumite recomandări CEC.
Problemele USL generate de scandalul Ponta – Antonescu nu s-au rezolvat după această zi, dar s-a dat semnalul că Uniunea poate merge mai departe, chiar cu „aceste sincope”. Subiectul listelor comune la alegerile europarlamentare rămâne deschis, cu toate că ultimele zile au demonstrat din plin fragilitatea USL. Nici în plan economic, aceste negocieri nu au dus la un rezultat concret, amânarea majorării accizei la carburant având un rezultat direct în încasările la buget. Astfel, Guvernul va trebui să găsească soluții alternative pentru a umple acest gol la capitolul venituri.