Concluzia lui Băsescu, după întâlnirea cu Ponta: „Premierul n-a înțeles ce am discutat”
În prima întâlnire din ultimele șase luni, președintele Traian Băsescu și premierul Victor Ponta au stat de vorbă timp de 45 de minute, ieșind cu aceeași concluzie: celălalt „a fost inflexibil”. Dacă Băsescu a vorbit despre acciza pe combustibil, operată prin modificarea Codului Fiscal, Ponta a încercat să obțină mai repede o semnătură pe legea bugetului. La final, niciun rezultat.
„Părerea mea este că, urmărind declarația premierului, premierul n-a înțeles ce am discutat. Dânsul a crezut că am discutat despre buget. Eu am discutat despre acciză. Eu nu pun sub semnul întrebării dreptul lor de a aproba bugetul, nici ei nu trebuie să pună sub semnul întrebării dreptul meu de a refuza”, a povestit președintele, la jumătate de oră după ce premierul își făcuse publică propria „stenogramă”.
Nici Ponta nu a renunțat însă la taxă, nici Băsescu la ideea de a retrimite bugetul la reexaminare și „eventual, dacă vor fi situații de neconstituționalitate”, și la Curtea Constituțională.
„Mulți primari nu cântă dacă nu primesc fisele în tonomat”
Cele câteva minute de discuții de la Cotroceni au fost însă, de ambele părți, exploatate politic. „Prin renunțarea la introducerea accizei de 52-55 de bani resursele trebuie tăiate de la excesul de repartizare bugetară de al domnul ministru Dragnea și din rezerve plantate în diverse locuri, dar în mod deosebit la dobânzi. De ce insist să se facă tăierile de la domnul Dragnea: pentru că aceștia sunt bani electorali pentru a fi mobilizați primarii. Se pare că mulți primari numai așa funcționează, dacă primesc fisele în tonomat, altfel nu cântă”, a comentat Băsescu. Anterior, Ponta se plânsese că președintele „șicanează”majoritatea și că Guvernul nu poate face un buget „pentru 10% dintre români”.
Concluzia lui Băsescu: „A fost o discuție calmă și civilizată, dar domnul premier a plecat crezând că noi am discutat aici despre buget când noi am discutat despre acciză. Ei au spus „nouă ne-a dat poporul 70%, dacă vrem să introducem taxa, putem să îi dăm bani lui Dragnea pentru baroni, baroneți și baronași”, a continuat președintele în aceeași notă.
„Acordul nu se rupe decât dacă programul deraiază”
În ceea ce privește conflictul legat de acordul cu FMI, Băsescu susține, contrar celor asumate de premier, că acordul cu FMI este în continuare în vigoare, chiar și după refuzul său de a semna memorandumul de negociere și că nu vor exista consecințe negative.
„E o revizie la trei luni a acordului, echipa FMI va veni din nou în ianuarie la București și în martie se va intra în board”, estimează președintele, cu toate că premierul s-a declarat inflexibil în a renegocia ceva.
Potrivit lui Băsescu, „acordul este pentru 2013-2015 și el nu se întrerupe decât dacă acordul deraiază”, iar top-up de 10% cofinanțare la proiectele cu bani europeni „nu poate fi anulat decât dacă se anulează acordul”. „Dar nu se pune problema anulării acordului pentru că nu am ieșit din parlamentarii stabiliți la negocierea cu FMI și UE”, adăugat Băsescu.