Concluziile premierului Marii Britanii, după discuțiile cu Marcel Ciolacu. O VIZITĂ istorică după 17 ani a unui premier român

Publicat: 13 11. 2024, 22:42
Actualizat: 13 11. 2024, 22:42

Premierul Marcel Ciolacu a fost primit miercuri seara de premierul Marii Britanii, Keir Starmer, în Downing Street. Întâlnirea dintre cei doi a fost consemnată și printr-un comunicat de presă al Executivului de la Londra, care punctează că: „Cei doi au reflectat asupra noului tratat, anunțat astăzi de secretarii lor de apărare pentru a aprofunda cooperarea și achizițiile în domeniul apărării și au subliniat importanța sprijinirii aliaților din regiune în urma agresiunii ruse”

 

În comunicatul Guvernului Marii Britanii se arată că: „Cei doi lideri au început prin a discuta despre vizita istorică, prima a unui prim-ministru român în Regatul Unit după mai bine de 17 ani. În ceea ce privește apărarea, securitatea, comerțul și investițiile, cei doi lideri au fost de acord că relația dintre cele două țări este plină de oportunități.”

Cei au reflectat asupra noului tratat anunțat astăzi de secretarii lor de apărare pentru a aprofunda cooperarea și achizițiile în domeniul apărării și au subliniat importanța sprijinirii aliaților din regiune în urma agresiunii ruse în curs. Premierul a salutat declarațiile prim-ministrului Ciolacu asupra situației din Marea Neagră, inclusiv sprijinul în curs de deminare al Marii Britanii, se mai arată în comunicarea guvernului britanic.

„Ei au discutat, de asemenea, despre modul în care Marea Britanie ar putea sprijini în continuare infrastructura națională critică a României prin investiții și expertiză, inclusiv în domeniul energiei regenerabile.”, se mai menționează în comunicat.

Prim-ministrul a discutat o resetare a UE și a spus că speră că va permite o relație mai strânsă cu partenerii din întreaga Europă, mai relatează Guvernul britanic.

La rândul său, premierul Marcel Ciolacu a dezvăluit că discuțiile cu omologul său britanic s-au axat pe securitate și zona economică.

 

După 17 ani, este prima vizită a unui prim-ministru în Regatul Unit al Marii Britanii. Am avut o discuție cu premierul Keir Starmer și normal că ne-am axat foarte mult pe zona de securitate și pe zona economică.Cea mai mare comunitate de români este în Marea Britanie. De aceea, am fost foarte surprins că niciun prim-ministru, în decurs de 17 ani, nu a mai avut o vizită oficială în România și discuții aplicate cu omologul său în ceea ce privește comunitatea românească.Vizita va fi urmată de mai multe acorduri comerciale. Avem un interes comun în zona de energie regenerabilă.În continuare politica va fi despre securitate și despre economie. Cred că este cazul să fie și prioritățile viitorului președinte al României și prioritățile viitorului Guvern, a precizat Marcel Ciolacu.

CITEȘTE ȘI:

Marcel Ciolacu critică declarațiile lui Chirteș: „A atras SRI în campania electorală. Ar trebui de urgență să-și dea demisia”