Conducerea Camerei respinge cererea liberalilor de a-l invita pe Grindeanu la o dezbatere pe Legea salarizării
„A fost primită solicitarea grupului parlamentar PNL pentru a-l invita pe premierul Sorin Grindeanu la Ora prim-ministrului, pe tema ‘Sustenabilitatea financiară a implementării Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice’.În urma dezbaterilor și votului din BP, această solicitare a fost respinsă”, a spus Ioana Bran.
Ea a arătat că decizia a fost luată în urma unor dezbateri ample, din partea tuturor grupurilor.
„Grupul UDMR a motivat faptul că, potrivit cutumei parlamentare, ziua de luni – marți în cazul acesta – ar fi aparținut în mod normal grupului UDMR pentru o dezbatere. UDMR are de 2 luni discutată o temă pentru Ora prim-ministrului în care să fie invitat domnul Grindeanu. La următorul BP ne vor spune dacă rămâne valabilă tema de interes pentru ei sau propun o altă temă”, a spus Ioana Bran.
Ea a mai arătat că în BP s-a discutat și despre faptul că Legea salarizării se află încă în dezbatere parlamentară.
„S-a discutat că legea e în dezbatere parlamentară, nu are o formă finală. Se ia în calcul și ca înaintea votului final să fie prezent și premierul”, a mai spus Ioana Bran.