Conducerea Senatului a votat pentru reducerea schemei de personal
Conducerea Senatului a votat, vineri, pentru reducerea schemei de personal, președintele acestei Camere, Crin Antonecu, explicând, vineri, că este vorba despre „eliberarea” celor care au salariul cumulat cu pensia și care sunt la vârsta pensionării.
El a precizat că este vorba despre 36 de posturi.
„Este vorba de circa 36 de posturi din Administrația Senatului pentru a putea apoi să împărțim posturile rămase, care sunt destul de puține, într-un chip judicios, ținând cont și de proporționalitate, de mărimea grupurilor parlamentare, de numărul de senatori pentru care trebuie să lucreze acești consilieri experți care mai rămân, dar, pe de altă parte, și de o solicitare întemeiată a opoziției, a domnului președinte Marko Bela, care a vorbit despre o fel de necesitate, un fel de minimum garantat al aparatului tehnic pentru fiecare grup, oricât ar fi el de mic”, a explicat Antonescu.