Confesiunile lui Băsescu, la Tel Aviv. „Ce m-am rugat la Zidul Plângerii în 2009 s-a împlinit. Ce alertă va fi acasă dacă se împlinește și acum!”

Confesiunile lui Băsescu, la Tel Aviv. „Ce m-am rugat la Zidul Plângerii în 2009 s-a împlinit. Ce alertă va fi acasă dacă se împlinește și acum!
Publicat: 21/01/2014, 22:41
Actualizat: 19/03/2015, 15:40

La o întâlnire cu israelienii de origine română din Tel Aviv, la finalul vizitei pe care a făcut-o în Israel, președintele Traian Băsescu li s-a confesat acestora în legătură cu dorința secretă pe care și-a scris-o în 2009, când a fost prima dată la Zidul Plângerii din Ierusalim.

Băsescu a amintit despre dorința sa ascunsă în contextul în care vorbea despre primul mandat și despre determinarea de a „fi președinte până în ultima zi a ceui de-al doilea”, sugerând astfel că s-a rugat atunci să câștige încă 5 ani la Palatul Cotroceni.

Președintele vizita Ierusalimul în iulie 2009, cu patru luni înainte ce a-și anunța candidatura și în perioada în care susținea că nu a luat nicio decizie în această privință și respingea drept mincinoase informațiile legate de faptul că intenționează să sde înscrie pentru un al doilea mandat. „În ceea ce mă privește, sunt la capătut celui de-al doilea mandat, dar voi fi președinte până în ultima zi a mandatului. N-am obosit deloc, mă simt ca în prima zi a primului mandat, dar mult mai experimentat. Și a-propos de asta, în 2009 când am fost la Zidul Plângerii am pus un bilețel și ce m-am rugat s-a împlinit. Și acum am pus un bilețel. Să vedeți ce alertă va fi acasă, ce-oi fi scris, dacă se împlinește”, a spus el, la Tel Aviv.

Altfel, Băsescu i-a pus în temă pe românii din Israel în legătură cu faptul că la București politica se face în continuare „pentru interesele unui partid sau altul”, dar că „România este un stat solid pe picioarele lui în care instituțiile își fac treaba”. „Cert e că România a rămas un stat democratic, un stat de drept care nu-i perfect, dar o să se perfecționeze”, a spuin Băsescu, trecând apoi la a-și căuta, între cei veniți la întâlnire, colegii de liceu și pe c ei de școală generală stabiliți în Tel Aviv.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Când se anunță rezultatele finale la prezidențiale 2024? S-au numărat 99,83% din secțiile de votare
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Drama haiducului neînfricat, iubit de toți românii. Domnițele oftau după el. A murit în condiții...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
O structură subacvatică de mari dimensiuni, similară unui vulcan, găsită în largul statului Alaska