Confesiunile lui Băsescu, la Tel Aviv. „Ce m-am rugat la Zidul Plângerii în 2009 s-a împlinit. Ce alertă va fi acasă dacă se împlinește și acum!”
La o întâlnire cu israelienii de origine română din Tel Aviv, la finalul vizitei pe care a făcut-o în Israel, președintele Traian Băsescu li s-a confesat acestora în legătură cu dorința secretă pe care și-a scris-o în 2009, când a fost prima dată la Zidul Plângerii din Ierusalim.
Băsescu a amintit despre dorința sa ascunsă în contextul în care vorbea despre primul mandat și despre determinarea de a „fi președinte până în ultima zi a ceui de-al doilea”, sugerând astfel că s-a rugat atunci să câștige încă 5 ani la Palatul Cotroceni.
Președintele vizita Ierusalimul în iulie 2009, cu patru luni înainte ce a-și anunța candidatura și în perioada în care susținea că nu a luat nicio decizie în această privință și respingea drept mincinoase informațiile legate de faptul că intenționează să sde înscrie pentru un al doilea mandat. „În ceea ce mă privește, sunt la capătut celui de-al doilea mandat, dar voi fi președinte până în ultima zi a mandatului. N-am obosit deloc, mă simt ca în prima zi a primului mandat, dar mult mai experimentat. Și a-propos de asta, în 2009 când am fost la Zidul Plângerii am pus un bilețel și ce m-am rugat s-a împlinit. Și acum am pus un bilețel. Să vedeți ce alertă va fi acasă, ce-oi fi scris, dacă se împlinește”, a spus el, la Tel Aviv.
Altfel, Băsescu i-a pus în temă pe românii din Israel în legătură cu faptul că la București politica se face în continuare „pentru interesele unui partid sau altul”, dar că „România este un stat solid pe picioarele lui în care instituțiile își fac treaba”. „Cert e că România a rămas un stat democratic, un stat de drept care nu-i perfect, dar o să se perfecționeze”, a spuin Băsescu, trecând apoi la a-și căuta, între cei veniți la întâlnire, colegii de liceu și pe c ei de școală generală stabiliți în Tel Aviv.