CONGRESUL PDL. Contestația Elenei Udrea, respinsă. Toader: „Votul a fost impecabil”
Membrii Comisiei pentru organizarea alegerilor din PDL au analizat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, împreună cu susținători ai Elenei Udrea, cererile din contestația acesteia și s-a constatat că tot procesul de vot a fost „impecabil”, a declarat deputatul PDL Mircea Toader, membru în Comisie.
„Votul a fost perfect corect. Acesta este rezultatul final. Vasile Blaga 2344 de voturi, Elena Udrea 2014 voturi, Monica Macovei, 209 voturi. Diferența dintre primul și al doilea clasat este de 330 de voturi”, a explicat la rândul său Ion Balan, șeful Comisiei. potrivit acestuia, voturile au fost verificate de două ori de câte un reprezentant de la fiecare moțiune.
Mircea Toader a spus că membrii Comisiei au stat până la ora 04:00 pentru a verifica, în prezența reprezentanților Elenei Udrea, toate cererile din contestație, arătând că aceștia au solicitat copie după listele de vot, procesul verbal, numărul buletinelor de vot predate, cele anulate, să se calculeze dacă numărul buletinelor valabile cu cele anulate dau numărul total înregistrat, verificarea listelor, a buletinelor și multe altele. „Totul a fost perfect, a fost impecabil, la milimetru”, a precizat Toader.
Dacă Toader spune că vferificările s-au făcut până la 4.00, Balan susține că membrii comisiei au stat până la 6.00 dimineață pentru a lua din nou la rând procesele verbale.
Senatorul PDL Traian Igaș, membru în Comisie, a precizat, la rândul său, că această contestație a susținătorilor Elenei Udrea a fost soluționată, fiind respinsă și urmează ca să se trimită acest răspuns. „Toate procesele au fost supervizate și superconsultate de reprezentanții tuturor moțiunilor”, a spus Igaș.
Membrii Comisiei de numărare a voturilor la Convenția Națională a PDL au analizat, sâmbătă noaptea, contestația depusă de susținătorii Elenei Udrea privind rezultatul votului pentru alegerea președintelui partidului.
După încheierea Convenției, mai mulți susținători ai Elenei Udrea, printre care Cristian Petrescu, au mers la sediul partidului din Aleea Modrogan și au depus o contestație privind rezultatul votului.