Prima pagină » Știri politice » Conservatorii din România s-au unit. AD, ARN și PNCR au făcut front comun pentru alegerile PARLAMENTARE

Conservatorii din România s-au unit. AD, ARN și PNCR au făcut front comun pentru alegerile PARLAMENTARE

Partidele conservatoare din România au ajuns la concluzia că numai fuziunea le poate ajuta să acceadă la Parlamentul European. Astfel, președinții Alianței Dreaptă (AD), Alianței Renașterea Națională (ARN) și Partidului Național Conservator Român (PNCR) au decis să se unească într-un singur bloc politic conservator de centru dreapta. Anunțul a fost făcut miercuri, de șefii celor trei formațiuni politice. 

Forțele creștin conservatoare de dreapta au decis să participe la alegerile parlamentare, de la sfârșitul anului acesta, ca o singură forță politică. Președintele PNCR, Cristian Terheș, a declarat că inițiativa are drept scop crearea unei alternative de guvernare care să asigure stabilitate și siguranță românilor.

România are nevoie să își recapete puterea, forța, bunăstarea și demnitatea în Europa și în lume, motiv pentru care, în urmă cu câteva săptămâni, am făcut un anunț public în care am invitat forțele de centru dreapta, conservatoare, național-suveraniste, creștin-democrate să se alăture Partidului Național Conservator Român pentru a forma împreună o forță care să acceadă în Parlamentul României și să ofere o alternativă de guvernare care să asigure siguranță și stabilitate României și să producă prosperitate pentru toți românii. Am plăcerea de a anunța public că am încheiat negocierile de fuziune cu două astfel de forțe conservatoare, Alternativa Dreaptă, respectiv Alianța Renașterea Națională, urmând să avem congrese de fuziune în câteva zile.

Liderul AD, Adela Mârza, a spus că ideea nu este una nouă, ci guvernele conservatoare din U.E sunt singurele care au adus prosperitate celor care i-au votat.

Guvernele conservatoare din Uniunea Europeană sunt singurele care au adus prosperitate. Mișcarea conservatoare pe care o formăm azi are menirea de a merge în Parlamentul României, unde să lupte pentru reducerea taxelor și impozitelor aberante, pentru o justiție dreaptă, eficientizarea aparatului bugetar, modernizarea sistemului sanitar și educațional.

La rândul său, președintele ARN, Gheorghe Noane, a declarat că partidul pe care-l conduce, alături de celelalte două formațiuni alături de care va fuziona, va apăra drepturile și libertățile românilor.

Noi, Alianța Renașterea Națională împreună cu Alternativa Dreaptă am decis formarea unui pol creștin conservator în jurul Partidului Național Conservator Român, pentru apărarea drepturilor și libertăților românilor, a valorilor creștine și familiei naturale, și promovarea identității naționale. Suntem ceea ce societatea românească așteaptă în acest moment, un pol creștin conservator prin unificarea tuturor forțelor creștine conservatoare din România.

Ca o dovadă a faptului că intențiile sale politice sunt cât se poate de bine intenționate, Cristian Terheș a readus în atenție activitatea sa de europarlamentar și rezultatele înregistrate.

Obiectivul PNCR este de a reda mai multa putere, forță, demnitate României pentru a-și promova și apăra interesele în Uniunea Europeana și în lume, și a produce bunăstare, astfel încât romanii plecați să-și dorească să se întoarcă acasă, iar cei rămași să nu mai plece. Ne dorim o Românie care are forța și demnitatea să stea de la egal la egal la aceeași masă cu marile puteri ale Europei și ale lumii, promovându-și interesele și protejându-și cetățenii. Ca europarlamentar, am demonstrat într-un mandat că poți să promovezi și să aperi cu demnitate interesele României și ale românilor din Parlamentul European.

Terheș a mai spus că fuziunea cu cele două partide este doar începutul, urmând să aibă discuții și cu alte formațiuni care „ă facă politică pentru români și România.”

CITEȘTE ȘI:

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
FOTO. Rădoi și-a dus prințesa la mall cu „iahtul pe roți” de la Bentley, pe care a dat peste 350.000 de euro. EXCLUSIV
Adevarul
De ce nu a fost invitată România la întâlnirea „greilor” NATO, de la Berlin. „Ne-am făcut-o singuri”
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Cele 3 zodii care vor trăi o perioadă de fericire intensă, începând din 19 decembrie. Cine sunt nativii norocoși
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Ce a descoperit Telescopul Spațial James Webb pe un super-Pământ topit?