Prima pagină » Știri politice » Consilierul personal al primarului Andrei Chiliman și fostul trezorier al PNL, reținuți de DNA

Consilierul personal al primarului Andrei Chiliman și fostul trezorier al PNL, reținuți de DNA

Consilierul personal al primarului Andrei Chiliman și fostul trezorier al PNL, reținuți de DNA
Ioana Costescu, consilierul personal al primarului Sectorului 1, Andrei Chiliman, și fostul trezorier al PNL Vlad Moisescu au fost reținuți, joi noapte, de procurorii DNA Ploiești, ei fiind acuzați de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de influență.

Procurorii anticorupție au emis ordonanțe de reținere pentru 24 de ore pe numele Ioanei Costescu și al lui Vlad Moisescu, în urma audierilor de la sediul DNA Ploiești, transmite corespondentul MEDIAFAX.

La fel ca și primarul Andrei Chiliman și consilierul local Ion Brad, Costescu și Moisescu vor fi duși la Câmpina, în arestul Poliției Județene Prahova.

Cei patru vor fi prezentați, vineri, instanței supreme cu propunere de arestare preventivă.

Anterior, primarul Sectorului 1 al Capitalei, Andrei Chiliman, și consilierul local liberal Ion Brad au fost reținuți de procurori, cei doi fiind scoși în cătușe din sediul DNA Ploiești.

La ieșirea din sediul DNA, Chiliman a spus că nu comentează „în niciun fel” acuzațiile aduse de procurori.

Totodată, întrebat dacă i s-au cerut bani pentru PNL, Chiliman a răspuns negativ.

Direcția Națională Anticorupție anunța, joi seară, într-un comunicat, că primarul Andrei Chiliman este acuzat de constituire a unui grup infracțional organizat și complicitate la trafic de influență, în formă continuată, procurorii anticorupție începând urmărirea penală în cazul său.

De asemenea, procurorii au început urmărirea penală față de Vlad Octavian Moisescu și Ioana Costescu, pentru constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de influență, și de liberalul Ion Brad, consilier local la Sectorul 1, pentru constituirea unui grup infracțional organizat și complicitate la trafic de influență.

În ordonanțele procurorilor se arată că încă din anul 2004, după alegerile locale, la inițiativa lui Vlad Moisescu, a fost constituit un grup infracțional organizat, format din acesta, Ioana Costescu (consilier personal al primarului Andrei Chiliman și interfața lui Moisescu la Primăria Sectorului 1), Andrei Chiliman și Ion Brad (consilier local), grup care a avut drept scop comiterea unor fapte de corupție și asimilate acestora, care să genereze obținerea unor comisioane cuprinse între 10% și 15% din valoarea lucrărilor atribuite pe criterii clientelare, de la agenții economici favorizați în câștigarea procedurilor de achiziție publică, pe parcursul derulării contractelor încheiate cu primăria.

„Vlad Moisescu era cel care coordona grupul infracțional, solicita și încasa comisioanele și dispunea cu privire la modalitatea gestionării acestora, în timp ce Ioana Costescu și Ion Brad derulau activități de determinare a plății comisioanelor și de încasare a acestora, iar Andrei Chiliman, prin prisma atribuțiilor conferite de funcția sa, garanta favorizarea societăților agreate în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor și ulterior, pe parcursul derulării acestora”, se arăta în comunicatul DNA.

Banii primiți de la reprezentanții societăților comerciale, în modalitatea descrisă mai sus, au fost împărțiți între Vlad Moisescu, Ioana Costescu și Ion Brad, Andrei Chiliman și filiala unui partid politic, în următoarele procente: 30% Andrei Chiliman; 15% Vlad Moisescu; 15% Ioana Costescu; 15% Ion Brad, 10% partidul respectiv – filiala sector 1.

Diferența de 15% a fost folosită pentru diverse cheltuieli legate de remunerarea suplimentară a funcționarilor care au sprijinit, în diferite modalități, la derularea activităților ilicite.

Conform sursei citate, grupul infracțional a obținut de la reprezentanții a două societăți comerciale beneficiare ale unor contracte de lucrări publice (lucrări de reabilitare termică a blocurilor de locuințe din sectorul 1 al municipiului București, inclusiv servicii de supraveghere a lucrărilor prin diriginți de șantier) sumele de 300.000 de lei, respectiv 38.481.488 lei. Această din urmă sumă de bani a reprezentat un procent de 10% din plățile făcute de Primăria Sectorului I București către firma respectivă, în perioada 2007 – 2014, în baza contractelor încheiate cu instituția publică menționată, potrivit DNA.

Surse judiciare declarau pentru MEDIAFAX că firma controlată de Gheorghe Boeru, Romair Consulting, ar fi avut contracte cu Primăria Sectorului 1, pentru consultanță în activități precum lucrări de asfaltare și anvelopări de blocuri. Angajați ai Primăriei, inclusiv primarul, ar fi cerut 10% din valoarea acestor contracte.

Unul dintre contracte, care avea ca obiect „Prestarea serviciilor de gestionare a proiectelor de construcții privind lucrările de reabilitare termică a blocurilor de locuințe din Sectorul 1 al municipiului București, inclusiv servicii de supraveghere a lucrărilor prin diriginți de șantier”, ar fi fost încheiat între Primăria Sectorului 1, în calitate de achizitor, și SC Romair Consulting SRL, în calitate de prestator, în 13 septembrie 2011.

Sursele citate precizau că, pentru a plăti „comisionul” stabilit în schimbul sprijinului care i-ar fi fost acordat pentru obținerea de la Primăria Sectorului 1 a contractului din 13 septembrie 2011, o parte din banii încasați de firma lui Gheorghe Boeru din fonduri publice (inclusiv din cei încasați de la SC Hidro Prahova SA) ar fi fost tranzitați, la dispoziția omului de afaceri, fără a avea la bază justificări economice reale, scoși în numerar și folosiți în interesul personal al acestuia.

Conform surselor citate, în vara anului 2012 ar fi fost dați 300.000 de lei, la sediul Primăriei Sectorului 1, în baza unei înțelegeri între Gheorghe Boeru și Vlad Octavian Moisescu, fostul trezorier al PNL, și Ioana Costescu, consilierul personal al primarului Andrei Chiliman.

Sursele citate susțineau că banii ar fi fost împărțiți, 30% ajungând la primarul Chiliman, câte 15% la Moisescu, Costescu și Brad, 10% la PNL Sector 1.

Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, a fost dus la DNA Ploiești joi după-amiază, fiind preluat de anchetatori de la Aeroportul „Henri Coandă” Otopeni, unde a ajuns cu o cursă de la Bruxelles, iar surse judiciare declarau pentru MEDIAFAX că edilul este vizat în dosarul în care este cercetat Iulian Herțanu, cumnatul premierului Victor Ponta.

Andrei Chiliman, membru al PNL, este primar al Sectorului 1 București din iunie 2004, fiind la al treilea mandat. El a fost și deputat de București timp de două legislaturi: 1996-2000 și 2000-2004.

Numele comun din dosarul lui Herțanu, care face legătura între cazul privind canalizarea de la Comarnic și activitatea Primăriei Sectorului 1, este al omului de afaceri Gheorghe Boeru, audiat și reținut săptămâna trecută de DNA, alături de fostul vicepreședinte al Consiliului Județean Prahova Adrian Semcu.

În 18 februarie, Iulian Herțanu a fost arestat preventiv, alături de omul de afaceri Vladimir Ciorbă, în dosarul vizând fraudarea de fonduri europene pentru lucrări de canalizare la Comarnic, executate de firma sa, SC Grossman Engineering Group. În 23 aprilie, Iulian Herțanu a fost plasat în arest la domiciliu, în urma unei decizii a instanței supreme, aceeași măsură fiind luată și în cazul lui Vladimir Ciorbă.

Miercuri, la DNA Ploiești s-au prezentat mai mulți inculpați din acest dosar, inclusiv Iulian Herțanu, în privința căruia procurorii au dispus înlocuirea arestului la domiciliu cu controlul judiciar, măsură dispusă și pentru alți doi inculpați din acest dosar.

În același dosar, sunt cercetați sub control judiciar deputatul Sebastian Ghiță, deputatul PSD Vlad Cosma și tatăl acestuia, președintele Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma, directorul de producție al Hidro Prahova, Virgiliu Iuliu Roman, precum și omul de afaceri Liviu Munteanu. De asemenea, în dosar este cercetat și Ilie Drăgan, om de afaceri care are legături cu firmele implicate în derularea proiectului de extindere a canalizării de la Comarnic.

Potrivit anchetatorilor, Virgiliu Roman, Sebastian Ghiță, Vlad și Mircea Cosma au sprijinit grupul infracțional din care făcea parte Iulian Herțanu ca să acceseze și să primească fonduri europene în cadrul contractului de extindere a rețelei de canalizare din orașul Comarnic, proiect în valoare de aproape zece milioane de euro.

Procurorii susțin că, în perioada 2011 – 2015, președintele Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma, fost președinte al filialei județene a PSD, a făcut demersuri (intervenții pentru numirea în funcții a unor persoane, obținerea de informații confidențiale – activități derulate direct sau prin intermediul consilierilor săi personali) la funcționari ai SC Hidro Prahova și a exercitat presiuni (amenințări cu privire la înlocuirea din funcție) asupra directorului general al societății, pentru ca aceștia să atribuie ilegal asocierii SC Grossmann Engineering Group SRL – SC Euroconstruct Trading 98 SRL contractul de lucrări pentru extinderea rețelei de canalizare în orașul Comarnic. De asemenea, Mircea Cosma a făcut presiuni pe durata derulării contractului pentru prelungirea termenelor de execuție și efectuarea ilegală de plăți.

Proiectul privind extinderea rețelei de canalizare la Comarnic, în valoare de aproximativ zece milioane de euro, avea termen de finalizare februarie 2014, însă lucrările, care nu au fost finalizate, au fost sistate la sfârșitul anului trecut.

În dosarul privind fraudarea de fonduri europene, la sfârșitul lunii februarie, au fost audiate la DNA Ploiești atât mama premierului Victor Ponta, Cornelia Naum, cât și sora acestuia, Alexandra Herțanu.

Autor