Consiliul JAI, sub președinția Spaniei/ MAI reacționează după ce Eugen Tomac s-a arătat „șocat” că România nu este inclusă pe ordinea de zi

Publicat: 19 10. 2023, 11:09
Actualizat: 19 10. 2023, 14:31
Sursa foto: Shutterstock

Deși subiectul spațiului Schengen și al politicii de azil și migrație este pus pe ordinea de zi a Consiliului JAI, eurodeputatul Eugen Tomac spune că a fost „total șocat să constate că întreaga reuniune este dedicată exclusiv problematicii Schengen, doar că nici de această dată nimic despre extindere, nimic despre România și Bulgaria”.

Consiliul Justiție și Afaceri Interne (JAI) se reunește joi, 19 octombrie, sub președenția rotativă a Spaniei. Conform agendei, președenția va informa miniștrii de interne din statele membre cu privire la progresele înregistrate în cadrul negocierilor sale cu Parlamentul European în vederea ajungerii la un acord cu privire la Pactul privind migrația și azilul.

În urma crizei migrației din 2015, Comisia a prezentat propuneri pentru o serie de proiecte legislative ale UE de reformare a sistemului european comun de azil. Odată adoptate, aceste diferite acte legislative ale UE aflate în prezent în curs de negociere între Consiliu și Parlamentul European vor avea ca rezultat un cadru comun care va aborda toate aspectele privind gestionarea situațiilor legate de azil și migrație. Acesta va oferi sprijin statelor membre cele mai afectate, va oferi un cadru mai bun pentru înregistrarea și procesarea cererilor de azil, va stabili standarde minime pentru tratarea cazurilor tuturor solicitanților de azil și va reduce deplasările secundare.

Un alt subiect de pe ordinea de zi, se referă la spațiul de liberă circulație a mărfurilor și persoanelor – Schengen.

În ceea ce privește spațiul Schengen, miniștrii prezenți vor aborda situația generală a spațiului Schengen și – în lumina Barometrului Schengen – vor conveni asupra unor acțiuni ca parte a unui răspuns cuprinzător pentru o mai bună combatere a criminalității transfrontaliere, în special a introducerii ilegale de migranți.

Pentru aceste discuții, Consiliul Schengen se reunește în așa-numitul format de comitet mixt, care include statele membre ale UE și cele patru țări din afara UE care fac parte din Acordul Schengen (Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Elveția).

Eugen Tomac: „Nimic despre România și Bulgaria”

Europarlamentarul PMP, Eugen Tomac, s-a arătat „șocat” de faptul că pe ordinea de zi nu se vorbește „nimic” despre problematica spațiului Schengen în ce privește România și Bulgaria.

„Azi are loc o nouă şedinţă a Consiliului JAI la Bruxelles. Aseară a fost publicată ordinea de zi şi am fost total şocat să constat că întreaga reuniune este dedicată exclusiv problematicii Schengen, doar că nici de această dată nimic despre extindere, nimic despre România şi Bulgaria. Acest abuz de putere începe să devină tot mai sfidător în condiţiile în care toate instituţiile europene ne-au asigurat că prioritatea UE în chestiunea Schengen este intrarea României şi Bulgariei”, a afirmat europarlamentarul, pe pagina sa de socializare.

Reacție venită de la Ministerul de Interne 

MAI „s-a aprins” după postarea făcută de Tomac, și a venit cu un comunicat prin care dezminte unele afirmații ale eurodeputatului PMP. Redăm mai jos comunicatul MAI cu privire la acest subiect:

Cu referire la afirmaţiile europarlamentarului Eugen Tomac cu privire la Consiliul JAI de astăzi, pentru o corectă informare a opiniei publice, facem următoarele precizări:

1. Reuniunea de astăzi are pe ordinea de zi Regulamentul privind prevenirea și combaterea abuzului sexual asupra copiilor, dimensiunea externă a migrației, Pactul privind migrația și azilul, Decizia de modificare a Deciziei nr. 1313/2013/UE privind Mecanismul de Protecție Civilă al UE, prevenirea radicalizării online a minorilor.

2. La solicitarea României în COREPER din 27.09.2023 a fost pus pe ordinea de zi un punct de informare cu privire la starea generală a spațiului Schengen, cu accent pe barometrul Schengen și combaterea criminalității transfrontaliere, în special a traficului de migranți și implementarea interoperabilității. În cadrul acestei secțiuni, la cererea MAI și MAE, susținută de Ambasadorul României în cadrul ședinței COREPER din data 27 septembrie a.c, reprezentanții României și Bulgariei vor face o prezentare a măsurilor luate în vederea consolidării controlului frontierelor, în scopul informării la zi a miniștrilor de interne din statele membre și asociate.

3. Tot în reuniunea de astăzi, Comisia va prezenta un punct de vedere favorabil cu privire la îndeplinirea condiţiilor de acquis Schengen de către România.

4. Toate instituţiile cu atribuţii în domeniu desfăşoară intens demersuri diplomatice pentru consolidarea sprijinului Statelor membre UE şi al Comisiei, simultan cu menţinerea unei performanțe ridicate în protecţia frontierelor şi combaterea migraţiei ilegale, în vederea obţinerii deciziei de aderare a României la spaţiul Schengen.

5. După cum este cunoscut, această decizie este una de ordin politic care aparţine Consiliului, implicit tuturor Statelor membre UE, România bucurându-se în acest moment de sprijinul larg al acestora, precum şi al Comisiei.

6. Conducerea MAI consideră că punerea pe ordinea de zi a Consiliului JAI sau a unui alt Consiliu a subiectului extinderii spaţiului Schengen este oportună doar în momentul în care este securizat sprijinul tuturor Statelor membre UE

Printre alte teme ale Consiliului JAI de joi, se numără, combaterea abuzului sexual asupra copiilor, dar și situația din Orientul Mijlociu. Următorul Consiliu JAI este programat pentru data de 4 decembrie 2023, fiind ultima șansă a României și Bulgariei de aderare la Schengen, pentru acest an.

CITIȚI ȘI:

EXCLUSIV VIDEO | Titus Corlățean: “Ce a făcut Hamas merge profund împotriva intereselor palestinienilor de a avea un stat propriu”

EXCLUSIV | România vs Austria la Curtea de Justiție a Uniunii Europene? Răzvan Nicolescu: „Este un demers cu șanse mari de reușită”