Constantin pierde în instanță o primă luptă cu ALDE. Când ar putea partidul să organizeze congresul
„Congresul convocat de Călin Popescu Tăriceanu este, asa cum am mai spus, unul abuziv. Am luat la cunoștința de prima decizie a instanței și am contestat-o cu recurs. În continuare există un proces pe rolul instanței, un proces pe fond, care trebuie judecat și care va spune în final dacă comportamentul lui Tăriceanu și deciziile acestuia sunt democratice sau abuzive, așa cum am susținut și susțin în continuare.
Fuziunea care a dus la formarea ALDE a fost un eșec din cauza lui Tăriceanu, care a pus pe primul loc interesul sau și al apropiaților săi, în defavoarea unei construcții politice serioase. Vom merge mai departe cu procesul pentru anularea fuziunii dintre PC și PLR”, a scris Daniel Constantin pe Facebook.
Reacția sa vine în contextul în care Tribunalul București i-a respins contestația privind suspendarea Congresului ALDE.
„Prin hotărârea Tribunalului București se respectă o decizie luată de majoritatea membrilor din conducerea ALDE (provenind din Partidul Liberal Reformator – PLR și Partidul Conservator – PC), precum și de toate filialele județene ALDE, cu excepția unei părți a filialei Galați, în pofida încercărilor disperate ale lui Daniel Constantin și ale apropiaților săi de a înfrânge voința majorității pentru propriile interese. Totodată, decizia judecătorilor arată că demersul lui Daniel Constantin nu a avut la bază încălcarea normelor statutare ale ALDE, ci doar orgoliile, frustrările și agenda personală ale câtorva persoane”, arată ALDE în cadrul unui comunicat de presă.
Mai mult, partidul susține că „inclusiv filialele din care provin doi dintre cei trei contestatari ai deciziei de organizare a Congresului ALDE, Mircea Banias și Mircea Irimie, au votat pentru organizarea Congresului și au stabilit delegații la Congres”.
„După cum se poate observa, cei care nu sunt de acord cu desfășurarea Congresului ALDE au rămas doar Daniel Constantin și un grupuscul”, se mai arată în cadrul aceluiași comunicat.
Congresul convocat de Călin Popescu Tăriceanu este, asa cum am mai spus, unul abuziv. Am luat la cunoștința de prima decizie a instanței și am contestat-o cu recurs. În continuare există un proces pe rolul instanței, un proces pe fond, care trebuie judecat și care va spune în final dacă comportamentul lui Tăriceanu și deciziile acestuia sunt democratice sau abuzive, așa cum am susținut și susțin în continuare.
Fuziunea care a dus la formarea ALDE a fost un eșec din cauza lui Tăriceanu, care a pus pe primul loc interesul sau și al apropiaților săi, în defavoarea unei construcții politice serioase. Vom merge mai departe cu procesul pentru anularea fuziunii dintre PC și PLR.
Decizia Tribunalului București vine la o săptămână după ce copreședintele ALDE, Daniel Constantin, anunța că a notificat banca la care formațiunea politică are deschise conturile, în vederea blocării accesului la bani fără semnătura sa, invocând litigiul deschis la Tribunalul București, în care s-a contestat legalitatea Delegației Permanente, care a hotărât organizarea Congresului în luna aprilie.
„Pentru că din momentul în care, în mod abuziv, s-a convocat Congresul și tot în mod abuziv și nestatutar s-a cerut retragerea sprijinului politic, domnul Tăriceanu se comportă ca președinte unic, s-a luat decizia a se notifica banca pentru a nu se folosi conturile atâta timp cât și eu, ca și copreședinte, sunt răspunzător pentru ceea ce se întâmplă acolo. Ca atare, pot să spun că de două săptămâni, domnul Tăriceanu care nu mai are răbdare până la Congres, a trecut la un proces de preluare ostilă. Se comportă ca președinte unic deja, înainte de Congres. Face demiteri din funcții în partid, face numiri. Se comportă ca și cum nu mai există structuri de partid sau copreședinție. Din acest motiv, fiind și răspunzător, s-a luat această decizie”, declara, la acel moment, pentru Gândul, Daniel Constantin.
Potrivit copreședintelui ALDE, conturile formațiunii pot fi folosite în continuare, „dar așa cum spun prevederile juridice: cu semnăturile celor doi copreședinți până la soluționarea juridică în instanță”.
„În sensul ăsta a fost notificată banca pentru a nu-mi da nici mie posibilitatea să folosesc conturile, nici domniei sale pentru că deocamdată suntem răspunzători amândoi de ceea ce se întâmplă”, explica, atunci, Constantin.
Întrebat dacă s-a consultat cu colegii săi de partid și dacă a primit sprijin din partea acestora în direcția acestei notificări, Constantin a răspuns afirmativ, precizând, printre altele, că nu vor fi probleme în cazul sumelor rambursate de către AEP.
„Bineînțeles, o parte din colegi cu care avem dialog. O parte din colegi au spus același lucru. Sigur că sunt așteptări acum și pe sumele care se întorc de la Autoritatea Electorală Permanentă. Acolo nu va fi niciun fel de problemă să semnăm împreună, să rambursăm sumele. Deci nu luăm decizii care să blocheze total, dar e ca măsură preventivă pentru abuzurile pe care le face domnul Tăriceanu”, mai spunea copreședintele ALDE.
Întrebat, ulterior, cum comentează faptul Daniel Constantin a blocat conturile partidului, Tăriceanu a spus că acesta „a încercat mai degrabă”.
„Eu, ca presedinte, al partIdului nu mă ocup de conturile partidului”, a spus liderul ALDE.
Reamintim că Daniel Constantin a contestat la Tribunalul București componența și decizia din martie a Delegației Permanente a ALDE de a convoca un Congres extraordinar, apoi unul ordinar, în 21-22 aprilie, în cadrul căruia urmează să fie aleasă noua conducere a formațiunii. La acel moment, Daniel Constantin a boicotat ședința în care se stabilea data Congresului pentru alegerea președintelui unic, susținând că nu acceptă ca deciziile să fie luate de oameni din afara partidului. După ce a stabilit data alegerilor pe 21 aprilie, Călin Popescu Tăriceanu i-a adus o serie de acuzații extrem de grave copreședintelui partidului, afirmând că Daniel Constantin l-a șantajat la depunerea listelor la parlamentare.
Ulterior, la o săptămână distanță, Biroul Politic Central al ALDE a votat retragerea sprijinului politic pentru Daniel Constantin, cu 86 de voturi „pentru” și 12 „împotrivă”, propunerea fiind făcută de senatorul Dian Popescu. Daniel Constantin a calificat decizia ALDE drept nestatutară și ilegală. În urma retragerii sprijinului politic Daniel Constantin a fost remaniat din Guvern unde deținea funcțiile de vicepremier și ministru al Mediului.