CONSULTĂRI la Cotroceni pe Legile Justiției. Klaus Iohannis: Nu doresc UN PACT cu partidele, ci să fiu MEDIATOR

Publicat: 24 10. 2018, 20:58
Actualizat: 25 03. 2019, 19:35

19:30 Liderul minorităților naționale Varujan Pambuccian a afirmat că minoritățile vor păstrarea independența magistraților, atât față de factorul politic, cât și față de orice altă instituție, precum și respectarea drepturile cetățenilor.

„Am prezentat președintelui punctul de vedere al grupului, acolo unde exista un punct de vedere comun, pentru că știți că grupul nostru este format din 17 organizații diferite, și din motivul acesta și la vot cred că ați văzut că voturile au fost foarte diferite de legile justiției. Există însă o zonă comună asupra căreia am insistat și care ține de două lucruri: una care ține de independența magistraților și din asta înțelegem o independență reală atât de factorul politic, cât și de orice altă instituție. A doua ține, sigur când ai o putere, una din puterile fundamentalea ale statului, vorbești de drepturi și de îndatoriri. suntem de acord ca drepturile să existe inclusiv cele pecuniare. Atunci când vorbim de îndatori este trebuie definite foarte clar și, fără niciun fel de ambiguitate, pentru a nu transforma îndatoriri în chestiuni abuzive”, a declarat Pambuccian.

El a mai precizat că armonizarea legislației în domeniul justiției cu recomandările Comisiei de la Veneția și cu deciziile CCR se poate face printr-o comisie comună Senat – Camera Deputaților.

„Tot ce avem de făcut este să armonizăm punctele de vedere ale Comisiei de la Veneția, deciziile CCR, cu legislația care există în momentul de față. După părerea noastră se poate face numai în Parlament, într-un singur mod, și anume printr-o comisie mixtă Senat – Camera Deputaților care să dezbată chestiunile acestea și să propună modificările care pun în acord legislația existentă cu aceste puncte de vedere”, a subliniat parlamentarul.

19:15 Liderul PMP, Eugen Tomac, a declarat, miercuri, după consultările de la Palatul Cotroceni, că alianța PSD-ALDE s-a compromis definitiv pe legile justiției, motiv pentru care partidul său susține demararea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului condus de premierul Viorica Dăncilă.

„Actuala putere PSD-ALDE s-a compromis definitiv pe legile justiției. Actualul Guvernu nu mai are nicio legitimitate în a ne apăra interesele în an centenar, iar PMP a venit cu acest subiect (alegerea primarilor în două tururi n.r) pe care l-am discutat cu domnul președinte Klaus Iohannis. Credem că, așa cum susținem de trei luni de zile, avem nevoie de o moțiune de cenzură. Vom iniția din nou un dialog cu partidele parlamentare, pentru că noi credem că singura soluție pentru a scăpa de aceasta gașcă care tereorizează statul de drept este să demitem actualul Guvern. Acest Guvern de marionete izolează România și îi ține pe români de lumea civilizată, iar ultimul raport primit de la Comisia de la Veneția demonstrează că acest limbaj dublicitar pe care îl folosesc la Bruxelles și cu totul altceva se întâmpla acasă nu mai este credibil,” a afirmat  Tomac.

Referitor la susținerea unui pact pe justiție, Tomac a spus că este greu să ai încredere în orice propunere care vine din partea PSD.

 

„Noi am participat în Parlament la toate discuțiile de pănă acum. Dar atâta timp cât lucrurile nu sunt făcute cu bună-credință, este greu să pui bază pe orice propunere care vine din partea PSD. (…) Vom fi consecvenți și vom vota doar atunci când va fi ceva clar, asumat, transparent. Multe legi pe care le-a votat majoritatea în ultimii doi ani au ajuns fierbiți în plenul Parlamentului, pentru că nu au fost discutate și dezbătute din timp, pur și simplu au fost analizate în biroul domnului Dragnea,” a precizat Tomac.

17:30 Președintele UDMR Kelemen Hunor consideră că ar fi potrivit ca raportul Comisiei de la Veneția să conțină date comparative cu alte sisteme de justiție din UE, iar dacă se apelează la aceste rapoarte, atunci să fie respectate toate.

„Să vedem ce rapoarte a dat Comisia de la Veneția în ultimii ani și să respectăm toate aceste rapoarte și sugestii, pentru că nu putem aplica dubla măsură. În 2005, despre proiectul de lege privind statutul minorităților naționale, Comisia a dat raport pozitiv și a recomandat adoptare, de atunci toată lumea tace. Să nu spună nimeni că se folosește Comisia de la Veneția când are un interes,” a declarat Kelemen Hunor.

„Raportul are câteva caracteristici interesante, de data aceasta lipsește o comparație între statele membre UE cum funcționează justiția. Ar fi fost bine și o astfel de comparație, mai ales în ceea ce privește numirile magistraților, pentru că în UE nu există practică uniformă. Sunt state în care Guvernul are un rol important în numirea procurorilor șefi, în altele, Parlamentul. La noi, există avizul CSM, iar numirea e la președinte. Din păcate, acest lucru lipsește din raport, această analiză comparativă. Eu nu vreau să discut dacă au fost rezolvate ok sau nu, dar rămân aspecte, inclusiv pensionarea anticipată și noi am spus să păstrăm 25 de ani de vechime, nu 20 de ani și nici cumularea pensiei cu salariul nu ar trebui să se facă după vârsta de pensionare. Deci suntem deschiși la orice fel de discuție pe aceste teme, dar trebuie făcute modificări pentru a nu fi afectată independența justiției”, a mai spus președintele UDMR.

17:15 Președintele USR, Dan Barna i-a transmis șefului statului că formațiunea pe care o conduce a depus un proiect de lege pentru transpunerea recomandărilor forurilor europene.

„I-am transmis așteptarea noastră de a fi mediatorul pentru acest moment critic în România, pentru că avem o societate profund polarizată, avem însă un raport al Comsiei de la Veneția foarte negativ care pune România la coada statelor care respectă statul de drept. Președinția României ar putea să fie o cupolă pentru o dezbatere între politicieni, magistrați și cetățenii care își doresc o justiției corectă și funcțională. I-am transmis președintelui că am depus la Camera Deputaților un proiect de lege pentru transpunerea recomandărilor forurilor europene”, a declarat Dan Barna.

„În perspectiva unei remanieri, să nu accepte la Justiție un ministru care nu își asumă implementarea recomandărilor Comisiei de la Veneția în legislației. Am abordat și subiectul acelui referendum pe justiție așteptat în societate și sprijinirea inițiativei #FărăPenali care se află în procedură parlamentară. O susținere a președintelui pe această temă ar putea angrena societate și atunci am putea avea un referendum pe această inițiativă care e în Parlament.”

Barna a solicitat președintelui să nu îl înainteze în grad pe Cătălin Paraschiv, noul șef al Jandarmeriei Române, așa cum a solicitat Ministerul Afacerilor Interne, pînă nu este finalizată ancheta privind violențele de la mitingul Diasporei din 10 august. „Pentru cel care a condus atacurile din Piața Victorie nu se poate pune problema unei înaintări în grad,” consideră Dan Barna.

16:45 Președintele PNL, Ludovic Orban a declarat după consultările de la Cotroceni pe legile justiției, că mandatul formațiunii a fost de reluare a dezbaterilor pe legile justiției și codurile penale.

„PNL salută inițiativa președintelui României de a convoca partidele parlamentare la o discuție privitoare la legile justiției, la Codurile Penale, în urma rapoartelor Comisiei de la Veneția care exprimă opinii extrem de critice. PNL a prezentat președintelui mandatul pe care l-am primit ca delegație care e unul extrem de simplu: reluarea dezbaterilor pe legile justiției, pe Codul penal și Codul de procedură penală, iar în modificări să se țină cont de recomandările Comisiei de la Veneția și de toate standardele în materie de justiție la nivelul UE și să existe o voință politică extrem de clară privind asigurarea independenței justiției, a accesului neîngrădit al cetățeanului la justiție și respectarea libertăților individuale”, a declarat Orban, care nu a pierdut ocazia să îl atace din nou pe președintele PSD Liviu Dragnea.

„Obsesia lui Drangea de a scăpa de pușcărie și a ultrașilor… Suntem pe punctul de a prelua președinția Consiliul UE. România va continua un destin european, va fructifica un destin european sau dacă, cei care au siluit legislația în domeniul justiției, care au călcat în picioare independența justiției, care și-au bătut joc de oamenii din justiției, de toate avertismentele, există riscul ca România să sufere și ca românii să fie sancționați de actele de rea-credintă de către o majoritate grupată în jurul lui Dragnea”, acuză Orban.

16:10 Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, aprecia, după consultările de la Cotroceni pe legile justiției, că este nevoie de un consens în ceea ce privește legile justiției, dar și de premise comune, cum ar fi stoparea abuzurilor comise prin protocoalele secrete.

„Cred că e util să încercăm să cădem de acord și să găsim un consens asupra modificării legilor justiției, dar aceste discuții trebuie să pornească de la câteva premise. În primul rând, trebuie să cădem de acord asupra a ceea ce înseamnă statul de drept. Dacă avem vederi diferite, atunci nu se va putea ajunge la un consens. În opinia noastră, statul de drept înseamnă respectarea libertăților oamenilor. Nu trebuie să fie statul represiv, ci să apere cetățeni de abuzuri. Aici văd că cei din Comisia de la Veneția nu scot o vorbă. Să începem cu necesitatea scoaterii la lumină a tuturor protocoalelor secrete din justiție. Abrogarea lor și tot ce presupune consecință pe linie de justiție,” a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

„Cred că persoanele care au semnat acest protocoale nu mai au credibilitatea să ocupe aceste funcții în justiție. Trebuie să constituim Comisia de Adevăr și Reconciliere, care are darul să ne lămurească despre abuzurile prectrecute de-a lungul acestor ani. Atâta timp cât justiția nu revine la normalitate, trebuie să avem un ministru indepedent politic, un tehnocrat și acceptarea din partea tuturor a unei relații oneste cu instituțiile europene,” a mai spus Tăriceanu.

Președintele ALDE este de acord că ordonanța ce vizează justiția nu a rezolvat toate problemele, iar unele dintre acestea pot fi soluționate în Parlament.

„Să știți că nu am venit să discutăm despre alianță. Alianța funcționează foarte bine și nu avem probleme de funcționare. Această discuție poate fi făcută în Parlament pe baza votului majorității sau prin consens cu toate partidele și eu cred că variantă din urmă este mai bună (cu privire la modificările la legile justiției – n.r.). Dacă vrem să calmăm lucrurile, atunci ar fi o chestiune dezirabilă. Recomandările Comisiei de la Veneția nu țin cont decât de o singură chestiune din OUG, vârsta minimă de pensionare de minimum 20 de ani, acolo e o prorogare și recomandă Parlamentului să abroge acea prevedere,” a spus Tăriceanu.

„Discutăm în coaliție toate problemele. OUG 92 nu a rezolvat punct cu punct. Nu văd de ce nu am putea discuta în parlament și alte prevederi. De exemplu, liberul drept al magistraților să vorbească. Nouă ni se cere să nu comentăm hotărârile justiției. Dacă prevederile sunt prea constrângătoare, de ce să nu putem discuta? Dacă în Parlament putem găsi forme mai bune, de ce nu? (…) Haideți să luăm recomandarea despre Secția specială de anchetare a magistraților. Ei bine, CSM spune că salută înființarea secției, pentru că va asigura o independență reală a magistraților. Deci Comisia de la Veneția spune una, CSM spune altceva. Recomandările trebuie analizate, unele sunt rezolvate prin OUG 92, altele trebuie rezolvate în Parlament”, a declarat Tăriceanu.

15:45 Delegația ALDE, condusă de Călin Popescu Tăriceanu, a început consultările cu președintele Klaus Iohannis.

15:40 Președintele PSD Liviu Dragnea a declarat după consultările de la Cotroceni, că președintele Klaus Iohannis putea să joace până acum rolul de mediator, deoarece nu PSD a „alimentat ura”.

„Domnul Iohannis putea să fie mediator până acum, nu noi am alimentat ura, dezbinarea, scandalul pe marginea scandalului pe legile Justiției. Doar că am rezistat la aceste jigniri, atacuri violente, mergând pe atingerea obiectivelor”, a spus Dragnea.

„Eu nu am vorbit de pact. Am înțeles că nici domnul președinte nu a vorbit de un pact. Dacă principiile pe care le-am prezentat azi vor fi însușite de cineva, sigur că putem discuta, nu de un pact pe legile justiției, ci pe un acord care să refacă încrederea sistemului de justiției din România, care să garanteze că nu vor mai fi abuzuri în România. La un asemenea acord, tot timpul suntem gata să punem umărul. Nu putem pentru fiecare lege care se discută în Parlament să facem un acord politic. Președintele ne-a spus că nu a avut ideea unui pact.”

PSD i-a adresat președintelui Klaus Iohannis, pe lângă cele 10 puncte privind statul de drept, și 7 întrebări, pe care Dragnea nu a vrut să se le facă publice.

„A fost o discuție relativ așezată, în care domnul președinte ne-a exprimat punctul dumnealui de vedere, în sensul că ar trebui reluat procesul legislativ. Nu e nevoie, în opinia noastră, pentru că există deja OUG 92, care intră în procedură parlamentară și care cuprinde recomandările Comisiei de la Veneția. Noi nu am respins niciodată o discuție despre sistemul de justiție din România. Dimpotrivă, a fost un obiectiv asumat, pentru că am decis din 2016 să facem greșeala să ne facem că nu vedem ce se întâmplă în România, că nu vedem abuzurile în sistemul de justiție din România. Nu putem să ne facem că nu există niște protocoale secrete, toxice, care a parazitat instituții importante ale statului, care au fost folosite de unele forțe oculte”, a declarat Liviu Dragnea.

„Nu putem să ne angajăm într-o discuție serioasă, dacă nu dăm niște răspunsuri la întrebări importante, dacă nu ținem cont de ce se întâmplă cu efectele abuzurilor. I-am lăsat președintelui 10 principii și un set de 7 întrebări la care ar fi foarte bine, dacă ar vrea să ne dea răspuns”, a mai spus Dragnea.

15:15 Delegația PSD a adus la Cotroceni un document ce prevede 10 principii pentru independența reală a Justiției și respectarea statului de drept:

1. Respectarea Constituției României în litera și spiritul ei, inclusiv în ceea ce privește statutul procurorilor și judecătorilor

2. Stoparea abuzurilor din justiție împotriva cetățenilor și înlăturarea efectelor produse.

3. Respectarea drepturilor fundamentale ale omului, garantate de Constituția României și de tratatele internaționale, precum dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil, prezumția de nevinovăție, dreptul la viață privată și inviolabilitatea secretului corespondenței.

4. Garantarea independenței judecătorilor care înfăptuiesc actul de justiție – atât față de mediul politic, dar și față de orice alte forme de presiune exercitate din partea parchetelor sau din partea serviciilor de informații.

5. Garantarea independenței procurorilor în instrumentarea cauzelor, în acord cu respectarea principiului constituțional al subordonării ierarhice.

6. Răspunderea magistraților pentru reaua-credință și grava neglijență în îndeplinirea atribuțiilor pe care le au.

7. Lustrația magistraților care au fost colaboratori ai serviciilor de informații și au pus în aplicare protocoalele secrete prin încălcarea Constituției și a legilor în vigoare.

8. Garantarea independenței sistemului judiciar față de orice imixtiune a serviciilor de informații.

9. Principiul celerității în instrumentarea și soluționarea cauzelor penale și civile.

10. Principiul meritocrației și al probității morale și profesionale în promovarea magistraților în funcțiile superioare din sistemul judiciar.

15:10 Delegația PSD condusă de Liviu Dragnea a început consultările cu președintele Klaus Iohannis.

15:00 Președintele Klaus Iohannis a declarat înaintea consultările cu partidele politice că își dorește să fie un mediator pentru partide, dar  nu și un pact cu vreunul dintre ele.

„Eu nu vreau niciun pact cu PSD, nu știu cuma a părut ideea, dar s-a înțeles greșit. Eu îmi doresc în consultări să fiu văzut ca un mediator, nu doresc un pact cu PSD sau ALDE,” a declarat Iohannis.

Președintele consideră că e nevoie de reluarea ciclului legislativ pentru că, în forma actuală, prevederile nu sunt aplicabile.

„I-am invitat pentru a discuta despre legile justiției. Este evident că ele în forma în care sunt valabile azi trebuie regândite și modernizate, îmbunătățite. E clar că aici obiectivul meu, cel puțin, e să ajungem să avem legile corectate și să garantăm independența justiției. Pentru asta este cu siguranță nevoie de mai multe lucruri. În primul rând e nevoie de reluarea ciclului legislativ pe legile justiției, dar nu oricum. E nevoie de o legiferare responsabilă, transparentă, care duce la modernizarea reală a legislatiei în materie. Pentru asta e nevoie de discuții, de transparență, de discuții cu CSM, care garantează independența justiției și nu ca până acum, când au fost constant ignoratea avizele CSM. 
Pe parte politică, avem nevoie de un acord între partidele parlamentare pentru a relua acest ciclu legislativ și a îmbunătăți legislația. Acele recomandări ale Comisiei de la Veneția trebuie luate foarte, foarte în serios. Sunt recomandări gândite pentru a ajuta România,” a mai spus președintele.

13:50 Președintele UDMR, Kelemen Hunor s-a întâlnit cu președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, în biroul acestuia din Senat. Hunor a venit în biroul lui Călin Popescu Tăriceanu de la Senat imediat după votul final din Camera Deputaților pentru Legea Spălării banilor. Potrivit unor surse politice, în birou se mai află ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu și secretarul general al ALDE, Daniel Chițoiu. Și purtătorul de cuvânt al ALDE, Varujan Vosganian, a purtat discuții cu Călin Popescu Tăriceanu.

12:05 Președintele PSD Liviu Dragnea confirmă că social-democrații vor participa la consultările de la Cotroceni.

„Componența delegației: cu mine va merge Robert Cazanciuc, Florin Iordache, Eugen Nicolicea și Șerban Nicolae,” a anunțat Liviu Dragnea, după ședința Biroului Politic Național PSD.

11:35 Vicepreședintele PSD Robert Negoiță este de altă părere decât colegii săi din fruntea partidului. El consideră că social-democrații ar trebui să semneze un pact național pe justiție și alte teme importante.

„La consultări, nu văd de ce să nu mergem,” spunea Negoiță, înainte de ședința conducerii partidului. „Eu cred că ar trebui să avem mai multe teme pe care să facem un pact național. O să vedem ce ne propune Președintele, dar eu cred că România și clasa politică trebuie să dea un test de maturitate și să terminăm cu lupta asta interminabilă și pe toate temele,” spunea Negoiță, care ar susține un pact național pe educație, sănătate, infrastructură și integrare europeană: „Trebuie să ne așezăm la masă să găsim acea variantă care să genereze consens.”

11:15 Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu crede că președintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu va ridica în discuția de la Palatul Cotroceni problema protocoalelor secrete.

„O să vedem. Deocamdată cred că domnul Popescu Tăriceanu o să vorbească despre protocoalele secrete. Poate vrea să semneze domnul Iohannis un pact pe chestia asta, cum facem și cum desfacem ceea ce s-a întâmplat, inclusiv în mandatul lui. Sunt convins, și eu și colegii mei, că dl Tăriceanu va avea un mesaj foarte clar la această întâlnire, vizavi de ce a gestionat dl Iohannis în acest mandat,” a spus social-democratul.

11:00 Vicepreședintele PSD Marian Oprișan a declarat că partidul ar trebui să accepte invitația la Cotroceni pentru consultări pe legislația în domeniul justiției, însă un eventual pact pe justiție ar fi „o chestiune absolut neserioasă„.

„E normal ca partidele politice, și mai ales cele de guvernământ, să meargă la consultările convocate de președintele țării,” a declarat Oprișan. „Asta cu pactul am mai auzit-o. Dl Iohannis trebuia să ne cheme pe toți, de multă vreme, toți șefii instituțiilor statului, toți șefii Consiliilor Județene, prefecții, să ne punem picioarele în apă rece și să facem o strategie pentru următorii 25 de ani, în așa fel încât să stabilim care este interesul național al României pe fiecare domeniu de activitate în parte. Dl Iohannis nu a făcut acest lucru până la acest moment, așa că povestea cu pactul pe care ar putea să îl propună președintele, după părerea mea, este o chestiune absolut neserioasă. Justiția din România trebuie să fie independentă și să nu se mai comită abuzuri, asta trebuie să fie grija statului român”, a declarat Oprișan.

10:50 PSD a decis să meargă la discuțiile cu Iohannis, anunță televiziunile de știri.

10:00 Premierul Viorica Dăncilă a venit la biroul de la Parlament al președintelui PSD, Liviu Dragnea. Întâlnirea celor doi are loc înaintea consultărilor de la Palatul Cotroceni pe tema legislației în domeniul justiției. Dăncilă și Dragnea au ajuns împreună, însoțiți de președintele PSD Vrancea, Marian Oprișan. Cei trei nu au dorit să facă declarații de presă.