Consultări la Cotroceni pe tema referendumului pentru Justiție. Ce spun partidele poltice după întâlnirea cu Iohannis

Consultări la Cotroceni pe tema referendumului pentru Justiție. Ce spun partidele poltice după întâlnirea cu Iohannis
Publicat: 11/04/2019, 18:38

Ludovic Orban a declarat, după consultările cu președintele Klaus Iohannis pe tema situației în justiție, că liberalii vor garanta românilor că voința exprimată la referendum va presupune obligația PNL de a o transpune în Constituție și legislație.

„Asaltul infractorilor asupra independenței justiției trebuie să înceteze. Trebuie corectate toate stricăciunile provocate de majoritatea PSD-ALDE asupra funcționării normale a unei justiții într-o societatea democratică. PNL e alături de președintele României și va susține cu toată forța reușita acestui referendum. Alături de președinte îi chemăm pe toți românii să decidă clar că toți infractorii vor fi condamnați. Îi chemăm pe români să fie alături de președinte și PNL că nu mai e permisă emiterea de OUG, cum a fost OUG 13, OUG 90, OUG 92, toate niște acte normative ticăloase care au avut ca scop să îi scoată din pușcărie pe cei care au săvârșit acte de corupție. Garantăm românilor că voința exprimată la acest ereferendum reprezintă pentru noi o obligație de transpunere a aceste voințe în modificarea Constituției și legislației”, a afirmat Ludovic Orban, joi, la finalul consultărilor de la Cotroceni.

Din delegația PNL au mai făcut parte, pe lângă Ludovic Orban, și liberalii Raluca Turcan, Florin Cîțu, Ioan Cupșa și Dan Vîlcean.

De la ora 16.00 urmează ca președintele să aibă consultări cu delegația USR. Delegația partidului care va fi prezentă la Palatul Cotroceni este formată din: Dan Barna, Cătălin Drulă, Stelian Ion, Cristian Ghinea și Vlad Botoș.

Delegația PMP va participa de la ora 16.45, la 17.30 – UDMR și la 18.15 – grupul parlamentar al minorităților naționale.

Vineri sunt invitate la Cotroceni delegațiile PSD și ALDE, de la ora 11.00, respectiv ora 12.00. Președinția a mai precizat că fiecare delegație poate fi formată din maximum cinci persoane.

Totodată, pe 1 aprilie, șeful statului a anunțat că va adresa Parlamentului o nouă consultare care lărgește aria de cuprindere pentru referendum, pentru a-l face „mai eficient și mai puternic”.

La patru zile distanță, șeful statului a spus că cele două teme, transmise Legislativului, ca fiind de interes național care urmează să fie puse în discuție la referendumul din 26 mai sunt: interzicerea amnistiei și grațierii pentru fapte de corupție și interzicerea ordonanțelor de urgență ale Guvernului în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare corelată cu dreptul altor autorități constituționale de a sesiza direct Curtea Constituțională cu privire la ordonanțe.

USR: Întrebările președintelui pe justiție sunt foarte apropiate de temele transmise Parlamentului

Președintele USR Dan Barna, a declarat, joi, după consultările de la Cotroceni cu Klaus Iohannis, pe tema justiției, că cele două întrebări la referendumul din 26 mai sunt foarte apropiate de temele deja transmise Parlamentului.

„Am discutat despre întrebări. Ne-a spus că sunt foarte apropiate de temele din scrisoarea adresată Parlamentului. România are nevoie de o modificare a Constituției. Pe actuala formă constituțională, vedem că avem o instituție prezidențială golită de niște atribuții prin lege. Dacă ne amintim cazul Kovesi, atribuțiile președintelui au fost diminuate artificial prin decizia aceea a Curții”, a declarat Dan Barna, joi, la finalul consultărilor.

Delegația partidului care a fost prezentă la Palatul Cotroceni a fost formată din: Dan Barna, Cătălin Drulă, Stelian Ion, Cristian Ghinea și Vlad Botoș.

Ludovic Orban a declarat, după consultările cu Klaus Iohannis pe acest subiect, că liberalii vor garanta românilor că voința exprimată la referendum va presupune obligația PNL de a o transpune în Constituție și legislație.

De la ora 16.45 vor veni cei de la PMP la consultări, urmați, la ora 17.30, de cei de la UDMR și la 18.15 – grupul parlamentar al minorităților naționale.

PMP i-a propus lui Iohannis trei teme, la alegere, pentru o întrebare suplimentară la referendum

Liderul PMP Eugen Tomac a declarat, joi, că delegația partidului i-a propus lui Klaus Iohannis trei teme din care ar putea alege una pe care s-o includă ca întrebare la referendum, și anume un număr de 300 de aleși, eliminarea pensiilor speciale și revenirea la alegerea în două tururi a primarilor.

„PMP a avut o întâlnire bună cu domnul preeșdinte Klaus iohannis. Am avut un schimb de opinii cu privire la referendumul pe care intenționează să îl convoace odată cu alegerile . PMP e un partid pro-justiție și l-am asigurat pe președinte că vom îndemna cetățenii să susțină un proces pentru consolidarea justiției. Știți că, justiția și independența justiției au fost proiecte prioritare pentru fostul președinte Traian Băsescu”, a afirmat Eugen Tomac, joi, după consultările cu președintele Klaus Iohannis la Cotroceni.

„Am venit cu trei propuneri, tocmai pentru că vrem să reușească acest demers. Credem că mai putem adăuga încă o întrebare care să implice modificarea unei legi și nu modificarea Constiuției. Știți că la referendumul din 2009 se propunea desființarea unei Camere, lucru care prevedea modificarea Constituției. Una vizează reduerea nr de parlamentari la 300, 100 de senatori și 200 de deputați. A doua temă vizează o întrebare pe care ar înțelege-o toți românii – dacă sunt de acord cu eliminarea pensiiilor speciale. Sunt convins că mulți români vor să îl lase fără pensie specială pe Ciorbea. Și a treia întrebare este cea legată de revenirea la alegerea primarilor în două tururi. Acestea sunt propunerile pe care PMP le-a făcut astăzi aici la Palatul Cotroceni”, a completat Tomac.

Întrebat ce le-a răspuns șeful statului, liderul PMP a răspuns: „Ne-a bucurat deschiderea cu care a tratat propunerea noastră și urmează să o analizeze. Propunerile noastre sunt tocmai pentru a consolida și mai mult mesajul referendumului”.

PMP este al treilea partid cu care Iohannis a avut consultări. Înaintea acestora au fost la întâlniri delegațiile PNL și USR. Urmează să participe la consultări UDMR și grupul parlamentar al minorităților naționale.

Grupul parlamentar al minorităților naționale, la consultările pe justiție cu Klaus Iohannis

„Rezultatul referendumului este previzibil. Nimeni nu va alege să existe penali în funcții publice. Noi suntem mai severi. Credem că instituția OUG din Constituție trebuie eliminată. Nu trebuie OUG în niciun domeniu. Acea întrebare trebuie să fie și mai simplă și trebuie să se refere la modul general la OUG. Aceste ordonanțe au creat pagube asupra statului și societății. Această legiferare a Guvernului trebuie eliminată, cu excepția cazului de crize sau război. Se poate legifera repede, în două sau trei săptămâni în Parlament dacă ai majoritate. A doua zi după referendum lucrurile nu se vor schimba. Rămâne un sentiment de frustrare în societate. Dorim acest lucru, dar nu se va întâmpla pe 27 mai. Ar fi nevoie de o nouă Constituție”, a declarat Kelemen Hunor, după consultările de joi la Cotroceni.

Liderul UDMR a mai adus un subiect în discuție cu președintele, despre o decizie a Curții de apel de la Târgu Mureș privind amenda de 80.000 euro aplicată primăriei Corund din Harghita.

„Am mai adus un subiect în discuție, fără să aștept un răspuns de la dl președinte, nici nu se poate da un răspuns, fiindcă este o decizie a Curții de apel. Nu știu dacă cunoștea situația de la Corund (județul Harghita – n.r.) unde primarul a primit amendă de 80.000 de euro pentru inscripția biligvă pe frontispiciul Primăriei. Eu cred că este o decizie incorectă, o injustiție. Că e vorba de sinonime, nu e vorba de sinonime, e o altă discuție. De aceea am vrut să îi comunic președintelui aceste lucru fiindcă creează o frustare în comunitate. Să dai o amendă de 80.000 euro e chiar deplasată. Respect decizia instanței, o va respecta și primarul, vom căuta o soluție, dar nu cred că este bine. O recomandare, dacă se întâmplă un referendum, să fie și în limba minorităților etnice. O recomandare care nu are greutate foarte mare. Nu prea ținem cont nici când ne place, nici când nu ne place”, a completat Kelemen.

Din delegația UDMR la consultările cu președintele Klaus Iohannis au mai făcut parte liderul senatorilor UDMR Zoltan-Attila Cseke și alți doi membri ai Uniunii.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Răsturnare de situație în cazul dentistei din Brăila! Aceasta ar fi fost ucisă de mafia...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
A explodat BOMBA despre Traian Băsescu! S-a aflat ce a făcut fostul președinte al României
Ce a ajuns să facă Oana Zăvoranu. E foame mare de bani
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Reacția Claudiei Pătrășcanu după declarațiile făcute de Gabi Bădălău despre momentul în care și-ar fi...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Noi speranțe în lupta cu HIV, după ce încă un bărbat a fost vindecat de...