Contralovitura lui Dragnea. Cum vrea să demonteze șeful PSD decizia DNA de a-i pune sechestru pe toată averea
„Procurorul nu a procedat potrivit legii la determinarea pretinsului prejudiciu – nefiind până la acest moment o constituire de parte civilă în cauză. Sub acest aspect vă solicit să observați că nu mi-a fost adusă la cunoștiință împrejurarea că ar exista vreo constituire de parte civilă din partea vreunei părți civile. Procurorul nu are vocație să solicite sau să dispună măsuri asiguratorii înainte de constituirea de parte civilă- respectiv înainte de momentul procesual al revendicării unor despăgubiri din partea celor pretins vătămați/prejudiciați prin săvârșirea infracțiunii ce face obiect al acțiunii penale. Nu a procedat la evaluarea bunurilor puse sub sechestru pentru a păstra limita prevăzută de lege de întindere a măsurii asiguratorii .(..) Nefiind justificată legal ipoteza de luare a măsurii sechestrului prin poprire asupra conturilor mele bancare, vă solicit a dispune ridicarea măsurii popririi”, se arată în contestația depusă la Înalta Curte de Casație și Justiție de avocatul lui Liviu Dragnea.
„Examinând ordonanța procurorului de instituire a măsurii asiguratorii se observă că procurorul a făcut abstracție de existență unui act procesual anterior- Ordonanța de neîncepere a urmăririi penale emisă anterior de către un procuror din cadrul PÎCCJ-DNA -asupra aceleiași stări de fapt ce constituie obiect al investigației penale în prezenta cauză – și ca atare nu a luat în considerare principiul non-bis -in -idem – ce reprezintă o cauză de stingere a acțiunii penale- și în aceste împrejurări nu există temei pentru luarea măsurii asiguratorii în dosar”, se mai arată în documentul depus la instanță.
Procurorii au pus, marți, sechestru de peste 127 milioane lei (peste 27 de milioane euro) asupra bunurilor lui Liviu Dragnea în dosarul Tel Drum. Un teren de aproape 3.000 de metri, un apartament de 80 de metri pătrați, două mașini și mai multe sume de bani aflate în conturile lui Liviu Dragnea sunt printre bunurile sechestrate, anchetatorii căutând și altele care i-ar aparține liderului PSD.
În dosarul „Tel Drum”, în 13 noiembrie, procurorii DNA au anunțat, oficial, că Liviu Dragnea este urmărit penal pentru constituirea unui grup infracțional, abuz în serviciu și infracțiuni privind deturnarea de fonduri europene, în legătură cu favorizarea companiei în privința acordării de contracte.
Faptele ar fi fost comise în perioada în care era președinte al Consiliului Județean Teleorman.
„Până în acest moment, nici autoritatea de management (Ministerul Dezvoltării Regionale și Fondurilor Europene) nu s-a constituit parte civilă cu privire la sumele ce ar fi fost obținute nelegal din fonduri europene de peste 20 milioane euro), nici Consiliul județean Teleorman nu s-a constituit parte civilă cu privire la prejudiciul ce ar fi fost produs prin infracțiunile de abuz în serviciu ( peste 31 milioane lei)”, au transmis procurorii.