Prima pagină » Știri politice » Contraoferta premierului pentru liberalii ”Go, Ciolo!”: „România viitorului nu se mai poate construi cu lideri mesianici”

Contraoferta premierului pentru liberalii ”Go, Ciolo!”: „România viitorului nu se mai poate construi cu lideri mesianici”

Liberalii și-au lansat candidații la alegerile parlamentare, duminică seară, în cadrul unui miting, în Piața Revoluției, pe care l-au anunțat ca fiind "prima acțiune electorală de amploare a lui Dacian Cioloș", pe care îl susțin la funcția de prim-ministru după scrutinul din 11 decembrie. La ora 18:00, Dacian Cioloș a urcat pe scenă și a susținut un discurs în cadrul căruia a vorbit despre importanța schimbării în politică, dar și în societatea românească, subliniind faptul că "România viitorului nu se mai poate construi cu lideri mesianici". "Cred că schimbarea începe astăzi cu noi înșine", a spus, în acest sens, premierul. Printre cei care au mai luat cuvântul pe scenă s-a numărat și neurochirurgul Leon Dănăilă care a declarat că "Dacian Cioloș este un politician onest care poate face o schimbare în bine", motivând că a intrat în PNL "pentru că PNL a făcut bine României". La rândul său, președintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, deși nu a fost prezent, le-a transmis celor strânși în Piața Revoluției, prin intermediul unui mesaj video, că mai mult de trei sferturi din oamenii din conducerea partidului îi sunt aproape necunoscuți și că liberalii sunt în "plină și puternică schimbare".

„Sunt aici, în primul rând, pentru că ați decis să susțineți Platforma România 100 și îmi doresc ca această Platformă România 100 să nu fie doar o înșiruire de enunțuri, să nu fie doar iluzii, așa cum spunea cineva care spune că e politician. Aceste principii pe ca le-am pus acolo ele trebuie să ne modeleze fiecare acțiune în anii care vin pentru că, din punctul meu de vedere, onestitate, bun-simț, faptul de a munci cinstit și de a aștepta o remunerație după o muncă cinstită nu sunt iluzii și nu trebuie să fie enunțuri. Trebuie să ne construim acțiunea în jurul lor și simt că acest lucru e posibil, e posibil să coborâm idealurile în fapte și decizii pe care le luăm zi cu zi”, a declarat Dacian Cioloș.

În acest context, șeful Guvernului a subliniat faptul că „avem nevoie de schimbare în politică și în partidele politice” și că „trebuie să avem onestitate de la baza unui partid până la vârf” pentru a duce la recâștigarea încrederii în partidele politice.

„Haideți să recunoaștem, sunt multe lucruri pe care trebuie să le uităm legat de modul în care s-a făcut politică până acum”, a adăugat Cioloș.

În viziunea sa, „schimbarea începe astăzi cu noi înșine”, iar România are nevoie mai mult ca oricând „ca fiecare dintre noi să acceptăm și să promovăm această schimbare, dar în primul rând în noi”.

„Mai cred un lucru. Am văzut aici și pe diferite pancarte, s-a vorbit despre lideri. Cred că România viitorului nu se mai poate construi cu lideri mesianici (…) Eu v-aș ruga, întorși acasă, să vă gândiți în cel fel noi, fiecare dintre noi, putem să ne schimbăm pe noi înșine pentru a cere apoi societății să se schimbe, leadership-ului nostru să se schimbe, să fie mai onest, mai direct când are ceva de spus și să fie cu bun-simț (…) Eu mi-am ghidat și am încercat să îmi ghidez acțiunea după propria conștiință, cea care izvorăște din inimă și nimeni, în nicio condiție nu poate să îmi ceară sau să vă ceară să mințim, să nu spunem adevărul de frica de a nu răni; nu poate să ne ceară să facem altceva decât ceea ce noi simțim. Pentru mine, România guvernată cu bun-simț înseamnă România guvernată prin asumarea propriei conștiințe și pornind de aici începe implicarea în acțiuni atunci când o facem cu sufletul curat”, a mai afirmat Cioloș.

Totodată, premierul a adus în discuție și importanța implicării.

„Am văzut în ultimii ani că lipsa implicării naște monștri (…) Să ne asumăm aceas

tă implicare prin vot, apoi prin tot cea ce trebuie făcut de către Guvern, de către Parlament și sper, îmi doresc să avem în sfârșit un Parlament în care toți parlamentarii să lucreze pentru oameni”, a mai spus Cioloș.

La rândul său, șefa liberalilor, Alina Gorghiu, a declarat că „PSD se hrănește din disperare, din sărăcie, din regrete” și că liberalii au obligația să spună tuturor că „mârlănia în politică nu mai are ce să caute”.

„Dacă mințim, dacă supralicităm, dacă vindem iluzii, înseamnă că nu suntem noi cei care ne ridicăm la înălțimea unei nații care are cetățeni valoroși și cu aspirații, o națiune care are cetățeni cu speranțe, principii și valori merită o clasă politică la acea înălțime”, a mai spus Gorghiu.

Printre cei care au luat cuvântul pe scenă, începând cu ora 17:00, s-a numărat și neurochirurgul Leon Dănăilă, care deschide lista de candidați ai PNL București pentru Senat. Leon Dănăilă a declarat, în debutul discursului său, că „Dacian Cioloș este un politician onest care poate face o schimbare în bine”.

„Niciun partid nu e perfect, dar între PSD și PNL, PNL este un partid care poate face România mai bună. Oamenii sunt supărați pe politicieni și mulți mă întreabă de ce am intrat în PNL. Pentru că PNL e un partid care se găsește în cartea de istorie, pentru că PNL a făcut bine României. Am 83 de ani și îmi doresc ca România să se schimbe în bine”, a afirmat Leon Dănăilă.

Mircea Ionescu Quintus le-a transmis, de asemenea, celor strânși în Piața Revoluției că în persoana lui Dacian Cioloș „avem un foarte bun premier, corect, cinstit, neamestecat în niciun fel de mafii din acestea care se profilează peste tot” și că liberalii sunt în „plină și puternică schimbare”.

„Mai mult de trei sferturi din oamenii din conducerea centrală a partidului îmi sunt aproape necunoscuți. Ne-am schimbat, ne schimbăm și sperăm să ne schimbăm în bine prin noi înșine”, a declarat președintele de onoare al PNL în cadrul unei înregistrări video.

Un mesaj a venit și din partea scriitorului Neagu Djuvara.

„Tranziția către modernism în România a fost făcută de strămoșii Partidului Liberal, de mișcarea liberală. Eu îi îndemn pe votanți de acuma să voteze pentru Partidul Liberal și pentru domnul Cioloș și îl consider în momentul de față că e cel mai bun guvernant al României”, a afirmat Neagu Djuvara în cadrul unei mesaj video.

La rândul său, regizorul Tudor Giurgiu, invitat la mitingul PNL, a declarat că se bucură să vadă că liberalii au înțeles, alături de Dacian Cioloș, că românii și politicienii nu sunt două construcții care stau separat, ci care „își pot da mâna pentru a construi o altfel de Românie”.

„Mă bucur și salut decizia PNL de a-l susține pe Dacian Cioloș pentru postul de prim-ministru. Cred că Platforma România 100 și programul politic al PNL arată că există un consens pentru a clădi o altfel de Românie, o Românie care să meargă înainte. Personal vreau să trăiesc alături de copilul meu într-o țară guvernată cu bun-simț, fără bășcălie, fără mitocănie, o țară unde să existe o reală preocupare pentru servirea interesului public și eliminarea corupției”, a precizat Tudor Giurgiu. 

Peste 20.000 de simpatizanți ai liberalilor s-au adunat, duminică seară, în Piața Revoluției, la lansarea candidaților PNL la alegerile parlamentare. Aceștia au fluturat pancarte cu ”Cioloș prim-ministru”, ”Cioloș premier 2015-2020”, ”PNL Răcari susține Julien”, ”Go, Ciolo! Oltul e cu tine”, ”Iașiul merge cu Cioloș” și steaguri PNL și UE. La ora 16:00, Piața Revoluției era aproape plină, oamenii fiind aduși cu autocarele din toate colțurile țării, cei din județe mai îndepărtate sosind de sâmbătă chiar. Neurochirugul Leon Dănăilă, Pavel Popescu, tânărul care a adus în țară medici norvegieni pentru a trata victimele incendiului din clubul Colectiv, Hildegard Brandl, candidat la Senat în București, dar și regizorul Tudor Giurgiu au luat cuvântul pe scenă. De asemenea, au fost mesaje din partea lui Mircea Ionescu Quintus și Neagu Djuvara difuzate pe ecranele amplasate în piață.

 

Autor
Autor

Citește și