Contrazis de Sebastian Burduja, Nicușor Dan a recunoscut că nu este depus încă NICIUN proiect pe termoficare: ,,A fost o eroare a mea”

Publicat: 31 05. 2024, 13:03
Actualizat: 31 05. 2024, 13:07

După ce Nicuşor Dan a spus în cadrul unui interviu televizat că a depus „două proiecte de 50 de milioane de euro” pe termoficare, ministrul de resort, Sebastian Burduja și totodată unul dintre contracandidații săi la Primăria Generală a capitalei, l-a contrazis, afirmând că Bucureștiul nu a depus niciun astfel de proiect până în prezent. Într-o declarație telefonică la B1 TV, edilul Capitalei a recunoscut că nu a verificat, dar că, în acest moment, aceste proiecte nu sunt încă depuse și că urmează să fie depuse săptămâna viitoare, scrie știripesurse.ro.

Am discutat acum două săptămâni cu doamna director care se ocupă de partea de energie și mi-a spus că în câteva zile o să depună documentele. Eu credeam că le-a depus. Nu le-a depus. Este o chestiune de zile până când vor fi depuse. Ele sunt scrise, sunt votate în Consiliul General, a fost o eroare a mea, credeam că au fost deja depuse, a precizat Nicușor Dan, în direct la B1 TV.

„Sigur, până la sfârșitul săptămânii viitoare, poate chiar luni sau marți (n.r. vor fi depuse proiectele). Am verificat și eu imediat după. Eu nici nu mă gândeam că nu au fost depuse sunt o serie de formalități, dincolo de proiectele tehnice propriu-zise, trebuie depuse niște situații financiare, sunt niște formalități administrative care trebuie îndeplinite. Studiile de fezabilitate au fost aprobate acum o lună și jumătate de Consiliul General“, a punctat Nicușor Dan.

„În Bucuresti avem împărțită termoficarea între producție, care este 97% a Elcenului. În ce privește programul de la Minister, am depus și noi două proiecte a câte 50 de milioane de euro, pentru că asta era, așa cum a fost făcut ghidul, suma maximă. (…) Noi avem trei proiecte mari, unul de 400 de milioane de euro și două de câte 100 de milioane de euro. În ipoteza în care vom câștiga acei 50 de milioane de euro, va trebui să ne împrumutăm pentru rest. Proiectul mare, de 400 de milioane de euro, nici nu l-am depus”, a declarat inițial Nicușor Dan la România TV.

Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei a afirmat, miercuri,  în cadrul unui interviu televizat, că edilul-șef al Bucureștiului a mințit și că de fapt nu ar fi depus niciun proiect pe linia de finanțare deschisă de ministerul Energiei.

Sunt 590 de milioane de euro apel de termoficare lansat acum 5 luni de zile, reabilitarea țevilor, exact nevoia Bucureștiului, pentru care Bucureștiul nici azi n-a depus niciun proiect. Au depus alții. Deci și domnul primar general ne minte, chiar în seara asta la o altă televiziune la oră de maximă audiență că a depus proiect. Am verificat cu colegii mei, n-a depus niciun proiect, așa că îl rog să lămurească de fapt să admită că a mințita declarat Sebastian Burduja, la Digi 24.