Controlul la DNA, prelungit până pe 25 august
Luni, ministrul Justiției anunța că pe 11 august ar trebui să se încheie verificările, arătând că Inspecția Judiciară se ocupă de acest aspect, pentru că este vorba despre un control de fond care nu fusese făcut de 10 ani.
„Ministrul Justiției are două căi de a face un control de fond la Ministerul Public. Pe de o parte, ministrul, prin ordin poate să numească procurorii, obiectivele controlului și graficul. O altă procedură la care eu am apelat a fost aceea de a mă adresa Inspecției Judiciare, solicitând ca în planul lor de măsuri să aibă o astfel de abordare. Inspecția Judiciară a stabilit graficul de efectuare a controlului, a hotărât care este componența comisiei, a stabilit care sunt obiectivele controlului. Eu am făcut doar scrisoarea de solicitare a evaluării, a controlului de fond, care nu fusese de 10 ani de zile. Eu am auzit că au fost 176 de controale, dar sunt din alea punctuale. Eu vorbesc de managementul de fond al insituției. Eu am trimis scrisoarea. Inspecția Judiaicră a prins-o în programul de măsuri de control, a stabilit componența comisiei, graficul, obiectivele”, a spus, luni,Tudorel Toader.
Inspecția Judiciare a demarat, în 17 iulie, verificările la sediul Direcției Naționale Anticorupție, ca urmare a solicitării ministrului Justiției privind verificarea eficienței manageriale de la DNA și Parchetul General.