Contul de Facebook al lui Ludovic Orban a fost șters, deputatul cere explicații companiei

Publicat: 23 09. 2013, 11:45
Actualizat: 23 09. 2013, 11:45

Contul de Facebook al deputatului PNL Ludovic Orban a fost șters sâmbătă, liberalul precizând, pentru MEDIAFAX, că a înaintat companiei care administrează rețeaua de socializare o solicitare de clarificare a situației, spunând că i se pare „straniu”.

Orban a fost întrebat dacă a șters personal contul de Facebook.

„Există trei variante posibile, de fapt numai două, că prima variantă, să-l fi șters eu sau cineva apropiat din familie este exclusă. Rămân două variante, fie contul a fost dezafectat, suspendat, de Facebook, fie un hacker mi-a spart parola și mi-a închis contul. Oricum, mi se pare cam straniu… nu am avut probleme până acum cu contul de Facebook și o lună de postări mai incomode pentru unii și pentru alții, m-am trezit fără cont de Facebook”, a declarat deputatul PNL.

El a precizat că rețeaua de socializare reprezintă un mijloc de comunicare „foarte important”.

Orban a menționat că a transmis Facebook o solicitare pentru a clarifica situația și în funcție de răspuns va decide cum va acționa.

Deputatul PNL a mai susținut că nu are „dovezi” că incidentul este legat de criticile aduse în ultima perioadă premierului Victor Ponta, dar i se pare „stranie” coincidența.