Corlățean, despre vizele pentru SUA: Sper să o rezolvăm altfel decât prin mecanisme constrângătoare
Ministrul de Externe, Titus Corlățean, a declarat, marți, că speră ca accesul României în programul Visa Waiver al SUA să fie rezolvat prin alte soluții decât cele „constrângătoare de tip european”, menționând că sunt respectate „tot mai bine” criteriile impuse de legislația americană.
Corlățean a fost întrebat, la finalul discuțiilor cu senatorii PSD, dacă România își menține poziția de a folosi precedentul Cehiei pentru a obține eliminarea vizelor pentru Canada și dacă un model similar este luat în calcul și în cazul vizelor pentru SUA.
„Atunci când de ani de zile discutăm pe canale diplomatice, firești, negociem eliminarea corectă, legitimă, a vizelor pentru cetățenii români, atunci când s-au discutat anumite lucruri anterior, legat de necesitatea adoptării mai întâi a unei noi legi a imigrației în Canada, legea a fost adoptată, și cu toate astea problema nu a fost rezolvată, este firesc ca urmând precedentul deja creat ( al Cehiei, n.r.) să spunem foarte clar: «Da, în Parlamentul României – inclusiv astăzi cu colegii senatori am avut confirmarea că există nemulțumire -există chiar frustrare adunată de ani de zile față de tratamentul acordat cetățenilor români»”, a afirmat Corlățean.
El a precizat că poziția în cazul aprobării Tratatului de liber schimb Canada – UE, în schimbul eliminării vizelor, exprimată de România este una europeană.
Corlățean a fost întrebat dacă mandatul exprimat în cazul Canadei poate fi aplicat și în cazul SUA, unde se discută despre facilitarea acordării vizelor prin programul Visa Waiver.
„Acest raport adoptat de Parlamentul European, care generează anumite consecințe politice și juridice privind respectarea principiului reciprocității, este un raport care vine în favoarea cetățenilor români, bulgari, polonezi, atunci când vorbim de deplasarea în SUA. Ceea ce suntem noi interesați, ținând cont de faptul că România respectă tot mai bine criteriile care sunt impuse de legislația actuală și mai ales de legislația care urmează să fie adoptată de congresul american, dar și din discuțiile de la Washington, noi sperăm și credem că ne îndreptăm spre o soluție pe care să o putem rezolva altfel decât prin mecanisme să spunem mai constrângătoare de tip european, mă refer la poziția UE”, a susținut ministrul de Externe.
Cehia a condiționat ratificarea Tratatului de liber schimb UE – Canada de ridicarea regimului de vize impus cetățenilor săi de Canada în 2009.
Corlățean declara, în urmă cu o săptămână, când se afla îm SUA însoțindu-l pe premierul Victor Ponta, că face demersuri pentru eliminarea vizelor impuse cetățenilor români de către Canada, iar dacă aceasta nu se va întâmpla, atunci nu crede că Parlamentul va ratifica acordul de liber-schimb dintre UE și această țară.
„Confirm că am făcut și facem demersuri pe relația cu Guvernul canadian pentru eliminarea vizelor pentru cetățenii români, în contextul în care Parlamentul European a adoptat un raport extrem de important care stabilește foarte clar principiul reciprocității. Altfel spus, așa cum cetățenii canadieni au drept de liberă circulație în Uniunea Europeană, și în România este firesc să așteptăm și noi o măsură similară”, a declarat Corlățean pentru MEDIAFAX, referindu-se și la faptul că Parlamentul European a votat, la 12 septembrie, o rezoluție de modificare a Regulamentului UE privind vizele, prin care se introduce o clauză de reciprocitate care obligă SUA și Canada să elimine vizele pentru cetățenii europeni, inclusiv pentru români.
Aplicarea „mecanismului de reciprocitate” implică o procedură îndelungată, care poate fi declanșată doar la solicitarea unui stat membru ai cărui cetățeni au nevoie de vize pentru a călători în state precum SUA și Canada.
La rândul său, premierul Victor Ponta a declarat, la Washington, că menținerea României în afara programului Visa Waiver, care asigură liberalizarea regimului vizelor pentru intrarea pe teritoriul SUA, este o nedreptate având în vedere statutul de aliat vechi al țării, cu un parteneriat strategic.