Prima pagină » Știri politice » Costache, despre faptul că operează la un spital privat: „Am depus și jurământul lui Hipocrat față de pacienții români”

Costache, despre faptul că operează la un spital privat: „Am depus și jurământul lui Hipocrat față de pacienții români”

Costache, despre faptul că operează la un spital privat: „Am depus și jurământul lui Hipocrat față de pacienții români
Ministrul Sănătății, Victor Costache, scrie, pe Facebook, în legătură cu faptul că lucrează la o clinică privată, în paralel cu activitatea la minister, și spune că face acest lucru din pasiune, „rupând din timpul alocat familiei", precizând că lucrează ca medic din pasiune.

„Referitor la informațiile prezentate de jurnaliștii de la Libertatea, prin care sunt acuzat că deși am jurat credință poporului român, am semnat un angajament de fidelitate față de un angajator privat, reamintesc că am depus și jurământul lui Hipocrat față de pacienții români. Ca ministru am făcut toate demersurile legale pentru a mă convinge că în timpul meu liber pot profesa. Nu e un moft, ci o necesitate. Pot salva vieți, când nu sunt la minister. Fac acest lucru din pasiune, rupând din timpul alocat familiei mele. Și credeți-mă, e greu să aleg: să merg în sala de operații sau să stau alături de copiii mei. La Spitalul Polisano, (…) operațiile sunt pro bono, dar legea m-a obligat să semnez un contract de muncă. Jurnaliștii l-au prezentat, dar precizez că aveam nevoie de acest contract ca să profesez LEGAL în weekend, ca medic primar. Altfel, ar fi însemnat să fac operații în afara Legii”, explică, joi, pe Facebook, Costache.

Conform sursei citate, înainte de a prelua mandatul de ministru, el a făcut demersuri la Agenția Națională pentru Integritate (ANI).

„Vă citez din documentul primit de la ANI: „din cele expuse de dumneavoastră și din interpretarea sistematică a prevederilor legale incidente, opinăm că funcția de membru în cadrul Guvernului simultan cu desfășurarea de activități medicale în baza unui contract individual de muncă, nu este de natură a genera o situație de incompatibilitatea din perspectiva legii 161/2003 cu modificările și completările ulterioare”.Așadar, nu văd unde am greșit și ce anume mi se impută în faptul că mi-am propus să operez în continuare. Mi cere să-mi încetez activitatea de chirurg?! Puteam să fac un contract de voluntariat, dar legea nu permite spitalelor private să facă astfel de contracte cu medicii. Contractul meu este pe o sumă minimă, pentru un chirurg cu specializarea și calificările mele, fiind încadrat pe grilă ca medic primar. Operațiile în sine, care în mod normal se plătesc, am ales să nu fie remunerate în cazul meu”, explică demnitarul.

Mai mult, el spune că nu a ascuns niciodată acestă situație și a prezentat public faptul că operează în weekend, încă din data de 24 noiembrie 2019.

„În mod indubitabil, jurnaliștii au datoria de a prezenta opiniei publice informații de interes public, inclusiv despre mine. Dar, consider că un act jurnalistic trebuie să se bazeze pe acte și fapte, prezentate pe cât posibil imparțial și responsabil, nu pe concluzii prestabilite și elemente însăilate doar pentru a confirma respective concluzii deja trase. Sunt un om onest, care nu are nimic de ascuns și care muncește cu pasiune pentru a-și face treaba bine, iar activitatea mea sper că o dovedește oricui este de bună-credință. Din acest motiv, nu voi accepta ca cineva să prezume în privința mea acțiuni sau intenții reprobabile doar pentru că un act de reformă în sistemul de sănătate deranjează anumite interese nedeclarate. Îi invit pe toți cei care doresc să contribuie la dezbaterea legată de sistemul de sănătate să o facă în mod deschis, asumat, cu argumente pe fond, ținând cont de un principiu esențial: în activitatea medicală pacientul este singura prioritate!”, conchide Orban.

Potrivit Libertatea, ministrul Sănătății a semnat un contract cu un spital privat din Sibiu, unde operează, în paralel cu activitatea pe care o desfășoară la minister.

Legat de acest subiect, premierul Ludovic Orban a declarat, joi, că nu îl va schimba din funcție pe Costache, deși operează la o clinică privată.

„Dl. ministru al Sănătății operează sâmbătă și duminică. În loc să se ducă în vacanțe, să se ducă la munte, operează, pentru că este un doctor renumit, este un medic care e căutat de pacienți. Pacienții care sunt operați de el își exprimă în mod expres solicitarea de a fi operați de dl. doctor Victor Costache. Evident că pentru a putea opera era necesar un contract, contract care e la o sumă minimă. (20512 lei brut pe lună – n.r.) Asta înseamnă o sumă care este… Nu putea să opereze dacă nu era angajat”, a declarat Orban.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Surse: Percheziții la casa în care a trăit Rodica Stănoiu
Digi24
Ordin de arestare pentru Gari Kasparov. Fostul campion de șah este un critic al lui Vladimir Putin
Cancan.ro
Ce boli avea Mălina Guler? Diagnosticele care i-au mâncat viața
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Accident produs la nici două ore de la deschiderea Autostrăzii Moldovei: două persoane rănite
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
VIDEO. Accident pe noul tronson al Autostrăzii Moldovei, în prima oră de la deschiderea circulației
Cancan.ro
Mălina Guler S-A SINUCIS?! Mesajul prin care și-a anunțat dispariția a fost făcut public abia acum
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cele mai periculoase modificări de soft și simptomele grave pe care le provoacă motorului
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Ce este „a treia stare” a vieții și ce se întâmplă cu celulele după moartea organismului?