Prima pagină » Știri politice » Atac la liderul PNL: Orice VOT pentru Ciucă este un vot pentru Iohannis

Atac la liderul PNL: Orice VOT pentru Ciucă este un vot pentru Iohannis

Atac la liderul PNL: Orice VOT pentru Ciucă este un vot pentru Iohannis

Fostul președinte al liberalilor, Crin Antonescu, a criticat în termeni duri, la Digi24, decizia PNL de a modifica legea pentru a-i permite actualului șef al statului să candideze ca independent pe listele unui partid politic.

Crin Antonescu a nominalizat cinci lideri din conducerea PNL — Nicolae Ciucă, Lucian Bode, Rareș Bogdan, Dan Motreanu și Gheorghe Flutur — despre care spune că se comportă ca „niște nevertebrate politic” și care, prin planul pe care vor să-l ducă la capăt, riscă viitorul formațiunii politice. Antonescu crede că cei cinci ar trebui excluși din PNL.

Eu am văzut foarte clar că opțiunea PNL este făcută. Ea a fost exprimată de președintele Nicolae Ciucă, care ne-a explicat, cu o dezinvoltură pe care eu nu o bănuiam, că nici nu a discutat cu președintele Iohannis, că nici nu știe dacă va candida președintele Iohannis. Dar că trebuie făcută această lege, această modificare pentru a apăra drepturile unui om bun, n-are rost să discutăm. E penibil. Cred că toată lumea înțelege foarte bine despre ce e vorba, a declarat fostul președinte al liberalilor.

„Orice vot pentru Ciucă este un vot pentru al treilea mandat al lui Iohannis”

Ce pot să spun eu, ca un observator distant, este că, în vreme ce toată lumea comentează apetitul dlui președinte Iohannis pentru noi funcții sau privilegii, eu cred că este vorba de mult mai mult. Pe scurt, dacă Nicolae Ciucă devine președinte în urma acestor alegeri, intrăm în al treilea mandat al președintelui Klaus Iohannis. Președintele României, de facto, neoficial, dar nu mai puțin efectiv, va fi în continuare Klaus Iohannis. Nu spun dacă este bine sau rău — trebuie să răspundă cetățenii la această întrebare — dar spun că orice vot pentru Ciucă este un vot pentru al treilea mandat al lui Iohannis, a menționat Antonescu.

Acesta a subliniat că „Klaus Iohannis nu va fi un simplu senator, ci mult mai mult decât atât” și că, în ciuda aparențelor, Iohannis, considerat în general „destul de comod, superficial”, este de fapt „un politician mult mai abil decât se crede”, care a reușit să-și impună voința în PNL, iar candidatura lui Ciucă „face parte dintr-un plan destul de iscusit”.

Crin Antonescu consideră că proiectul de lege extrem de controversat, care îi permite actualului șef al statului să candideze la alegerile parlamentare, și discuțiile din spatele ușilor închise pot scoate liberalii de pe scena politică românească.

Această boală este dizgrațioasă și fatală. Un partid nu poate supraviețui doar vorbind pe la colțuri. Asta se întâmplă acum la PNL. Iohannis își pregătește al treilea mandat, a adăugat fostul președinte al liberalilor.

CITEȘTE ȘI:

George Simion se opune vehement ca Iohannis să ajungă SENATOR: Peste cadavrul meu. Mă leg cu lanțuri de tribuna Parlamentului

Marcel Ciolacu nu ar susține proiectul prin care Iohannis ar putea deveni SENATOR: Nu l-am votat niciodată și nici nu o să-l votez

Absolventă a Universității de Stat din Republica Moldova, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Borșcevschi Olga a debutat în presă la televiziunea Realitatea TV Moldova și la ... vezi toate articolele