Crin Antonescu: Destinul PNL-ului ar putea intra în capitolul final / Domnul CIUCĂ e un om cumsecade, dar anturajul îl strică

Publicat: 14 08. 2024, 19:32
Actualizat: 14 08. 2024, 19:36

This browser does not support the video element.

Fostul lider al PNL, Crin Antonescu, a vorbit miercuri, într-un interviu acordat la Digi 24, despre viitorul Partidului Național Liberal (PNL) și șansele lui Nicolae Ciucă la viitoarele alegeri prezidențiale. El a pus sub semnul întrebării capacitatea PNL-ului de a-l susține pe Nicolae Ciucă până la capăt.

Și atunci întreb care este destinul PNL-ului dacă mama purtătoare, cum spuneam, duce sarcina la bun sfârșit? Îl scot pe domnul Ciucă președinte? Puțin probabil. Eu nu văd decât o singură ipoteză: ca tot sistemul – ceea ce s-a numit servicii, parchete, parte din presă – să lucreze înverșunat, să producă cu forța această sarcină. Nu mi se pare probabil. Nu cred că se mai lucrează așa. Nu cred că și aceste resurse se pun la bătaie pentru oricine, a precizat Antonescu.

El a continuat să argumenteze că, în cazul în care PNL nu câștigă alegerile, partidul va guverna aproape sigur, dar într-o poziție subordonată față de un PSD câștigător: „Abia atunci PNL-ul, pe lângă un PSD câștigător, va fi un partener junior în coaliție. Abia atunci s-ar putea ca istoria PNL-ului să intre în capitolul final.”

Întrebat despre șansele lui Nicolae Ciucă de a ajunge în turul doi al alegerilor prezidențiale, fostul lider al PNL a fost sceptic: „Nu cred eu. Dar să știți că m-am înșelat de multe ori în voturi; în viața politică nu a ieșit ce voiam eu. Deci nu știu, am spus ce cred eu.”

Antonescu a comentat și asupra imaginii publice a liderului PNL, criticând modul în care acesta este prezentat.

Nu vreau să se înțeleagă greșit: candidatura sa, situația sa, modul în care încearcă să fie prezentat, ca scriitor și eseist… Ce Dumnezeu, vorba lui Pascu, adică nu se poate totuși să fim în comedie, să fie prezentat ca general. Lasă-l să vorbească! Am spus eu la un moment dat că era bine să vină ca general, dar n-a venit. Vreau un discurs, fie și apăsat, milităros, precis, cazon. Cu puține cuvinte, dar precise, despre România, despre viitor, despre partid. Domnul Ciucă e un om cumsecade, dar anturajul îl strică, a concluzionat Antonescu.

CITEȘTE ȘI:

Crin Antonescu sare în apărarea secretarului general adjunct al NATO: „E clar că Mircea Geoană este ținta unor atacuri”

Crin Antonescu, atac DUR la adresa conducerii PNL: E mediocritate și IMPOSTURĂ / „Lupta pentru președinție pare un joc de umbre”