Crin Antonescu le răspunde liderilor PC: „S-ar putea să fie o problemă reală sau doar gimnastică de televizor”

Publicat: 21 06. 2013, 13:08
Actualizat: 23 03. 2019, 05:30

Nemulțumirile conservatorilor vis-a-vis de protocolul ACD, nerespectat din punctul lor de vedere, i-au atras atenția și liderului PNL, Crin Antonescu. Cu toate acestea, el nu neagă faptul că PC ar putea să facă doar „gimnastică de televizor”.

„Nu mă deranjează nici că a fost făcut acel anunț, nici cine l-a făcut. S-ar putea să fie o problemă reală sau doar gimnastică de televizor. Partidele politice mai fac asta uneori”, a declarat Antonescu, la o conferință de presă.

Referitor la scrisoarea invocată de liderul PC, Daniel Constantin, pe care acesta susține că a trimis-o încă de la sfârșitul lunii martie, prin care solicita o întâlnire de urgență în ACD și la care nu a primit răspuns, Crin Antonescu a dat vina pe problemele de corespondență.

„Se pare că am probleme de corespondență. Și domnul Băsescu mi-a trimis o scrisoare la care nu am răspuns. Dar noi (cu Daniel Constantin) ne-am întâlnit fizic de mai multe ori și nu mi-a spus să-mi verific poșta. Aștept o discuție oficială. Dacă domnul Constantin avea ghinionul ca eu să nu mă uit la televizor? Trebuia s-o comunicăm totuși oficial”, a completat președintele liberal.

Conservatorii s-au arătat, în cursul zilei de joi, nemulțumiți că liberalii nu-i consultă în luarea deciziilor și chiar dacă susțin că nu vor rupe protocolului Alianței de Centru Dreapta, spun că de acum încolo toate pozițiile PC vor fi doar „în numele PC”.

„Protocolul cu ACD fizic nu funcționează. Nu este nicio ruptură, nu rupem nimic, dar deoarce nu ne-am întâlnit până acum, noi, PC, vrem să avem declarații pe picioarele noastre. Colaborăm din perspectiva unui partid cu activitate și poziții proprii”, a declarat, ieri, vicepreședintele PC Bogdan Ciucă, contactat de gândul.