Crin Antonescu: Traian Băsescu nu va fi niciodată premier
Antonescu a declarat că cele două întrevederi cu președintele Traian Băsescu au fost „nepublice” și au vizat două subiecte distincte, fără legătură cu politica internă. Liderul PNL a menționat că într-o primă întâlnire subiectul a vizat Republica Moldova.
„În a doua (întâlnire cu Traian Băsescu, n.r.), nu pot da mai multe amănunte, dar se pot verifica. Într-o chestiune care ține nu doar de securitatea națională a României, ci de niște probleme regionale, am fost pur și simplu sunat de secretarul de stat al SUA, John Kerry, cel actual, și întrebat care este poziția mea. În legătură cu asta, îmi trebuiau mai multe informații și în legătură cu acel subiect – despre care e lesne de înțeles că nu pot vorbi public, deși nu e vreo consipirație sau vreun secret – trebuia să-l consult pe cel care conduce CSAT și e pe funcție acolo. Nu am vorbit (cu Băsescu, n.r.) nici de Ponta, nici să ne împăcăm, nici să atacăm pe nimeni, pentru Dumnezeu”, a declarat Antonescu.
De asemenea, liderul PNL a susținut că actualul președinte nu va fi niciodată din punctul său de vedere prim-ministru al României.
„Nu o să fie prim-ministru niciodată Traian Băsescu. Asta nu că v-o pot garanta eu, putem pune pariu (…) Cred că nici măcar o combinație a domnului Ponta pe la Cluj, cu Ioan Rus, nu ar putea să-l aducă pe domnul Băsescu prim-ministru. Deci domnul Traian Băsescu nu va fi prim-ministru al României din punctul meu de vedere, nici după 2016, cu atât mai puțin până în 2016, și cred că odată terminată președinția, domnia sa nu va mai juca un rol semnificativ pe scena politică”, a precizat Antonescu.
Totodată, el a respins vehement ideea unei înțelegeri politice cu actualul șef al statului.
„Nu am avut, nu am și nu voi avea nicio înțelegere cu Traian Băsescu, dintr-un singur motiv (…) pentru că nu am ce să fac în intențiile mele politice cu Traian Băsescu. Traian Băsescu a avut 10 ani în care și-a bătut joc de toate aceste lucruri pe care eu cred că trebuie să le facem pentru România și din acest motiv, nu din altul, nu voi avea niciodată înțelegere cu Traian Băsescu și nu am avut-o”, a mai precizat președintele PNL.
Președintele Băsescu a declarat, recent, că nu exclude posibilitatea de a fi premier după 2016. „Sunt sănătos, sunt încă în putere, de ce nu aș servi țara în continuare, dacă va fi nevoie? Dar experiența acumulată mi-ar fi extrem de utilă, dacă nu, o voi da cuiva. Hai să ajungem până atunci, că vorbim de 2016, eu pentru asta creez PMP și după ce îmi termin mandatul, mă voi implica foarte mult și în selectarea oamenilor și în proiecția clară a ce trebuie făcut în România”, a spus Băsescu, duminică seară.
Șeful statului a declarat, pe de altă parte, că în ultima perioadă a avut două întâlniri cu președintele Senatului, Crin Antonescu, una legată de Republica Moldova, înaintea unei vizite a liberalului la Chișinău, și una legată de probleme de securitate.