Crin Antonescu vrea egalizarea vârstei de pensionare între femei și bărbați
Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că „este vitală reducerea costului muncii” prin reducerea cotei CAS, dar că trebuie luate și decizii „mai puțin convenabile” precum egalizarea vârstei de pensionare între bărbați și femei.
Liberalul a precizat că USL trebuie „să aibă curaj” să egalizeze vârsta de pensionare dacă România vrea să aibă „un plan de dezvoltare”.
„Să știți că nimeni nu tratează chestiunea asta cu indiferență, decizii chiar mai puțin convenabile trebuie luate în prezent dacă vrem să punem un plan de dezvoltare”, a spus la Realitatea TV, Crin Antonescu. Acesta a adăugat că țara noastră are printre cel e mai reduse cote din Europa, fiind întrecută doar de Bulgaria.
Antonescu a subliniat că la reuniunile politice de la Constanța ale PNL și PSD s-a decis reducerea CAS. „Este vitală, este o chestiune vitală a economiei românești, dacă ieftinim costul muncii după reducerea TVA, sunt pași considerabili”, a completat liberalul.
De asemenea, liderul PNL a afirmat că ministrul Economiei, Varujan Vosganian, are misiunea , ca până la sfârșitul lunii septembrie să prezinte un plan referitor la reindustrializarea României.