CRISTIAN BUȘOI – MINISTRUL SĂNĂTĂȚII. Chemat, anul trecut, din Parlamentul European, unde câștiga 7.000 de euro lunar, pentru a ocupa locul vacantat la șefia Casei Naționale a Asigurărilor de Sănătate (CNAS), Cristian Bușoi este avansat de liberali din poziția de secretar de stat în cea de ministru al Sănătății. Intențiile sale, vehiculate public, de a reveni pe un loc eligibil pe lista pentru europarlamentare au fost puse între paranteze de conducerea PNL care i-a oferit în schimb ministerul pe care Eugen Nicolăescu ar urma să îl lase liber prin plecarea la Finanțe.
Fost medic, atual notar, Cristian Bușoi va deveni, la 35 de ani, nu doar unul dintre cei mai tineri, dar, potrivit declarației sale de avere, și unul dintre cei mai înstăriți miniștri ai Guvernului Ponta. Are, împreună cu soția, 9 terenuri în București, la Herculane și în județul Mehedinți, economii de peste 800.000 de euro, dopuă apartamente în București, unul la Bruxelles și o casă în Drobeta Turnu-Severin, tablouri, ceasuri și bijuterii de aproape 50.000 de euro, 250.000 de euro acordați ca împrumut unei persoane fizice și 1.200.000 de lei investiți în firma proprie: CSB European Business Target.
A absolvit Medicina la UMF „Carol Davila”, în 2003 și Dreptul la Universitatea privată „Titu Maiorescu” în 2007. Ca mai toți politicienii, a trecut pe la Colegiul Național de Apărare și pe la Institutul Diplomatic Român. A profesat patru ani ca medic, iar din 2009, când a intrat pe lista PNL și în Parlamentul European, a fost notar cabinetul din București al soției sale.
În 2010, și-a luat doctoratul în sănătate publică și management sanitar, la Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara.
Originar din Drobeta Turnu Severin, Bușoi a intrat în politică în 1996, fiind până în 1998 vicepreședinte fondator al Organizației Tineretului Național Liberal (TNL) Mehedinți. Din iunie 2009, este vicepreședinte PNL Timiș, organizație care l-a propulsat și în Parlamentul European. Ca și Cristian, David, Mihai Voicu sau Bogdan Olteanu, Cristian Bușoi face parte din generația de btineri liberali promovați de Călin Popescu Tăriceanu. A fost, de altfel, înainte de a intra în politica mare, consilier al lui Călin Tăriceanu la partid, postură din care a fost promovat în 2004 pe un loc de deputat pe listele Alianței DA. ca deputat, a fost membru al Comisiei pentru sănătate și familie din cadrul Camerei Deputaților până în noiembrie 2007, când a plecat în PE.