Prima pagină » Știri politice » Cristian Bușoi, despre șansele ca președintele Klaus Iohannis să ocupe funcția de șef al NATO. „Va fi o decizie strategică”

Cristian Bușoi, despre șansele ca președintele Klaus Iohannis să ocupe funcția de șef al NATO. „Va fi o decizie strategică”

Europarlamentarul Cristian Bușoi a declarat, în exclusivitate pentru GÂNDUL, că România are șanse reale să acceadă în continuare la funcții-cheie în marile instituții europene. Cât despre o eventuală nominalizare la poziția de șef al NATO, al lui Klaus Iohannis, Bușoi consideră că am avea nevoie de un sprijin puternic de la Washington.

Sigur că România poate ținti una din cele trei poziții de top de la nivelul Uniunii Europene: președinția Comisiei, președinția Consiliului European, cea mai abordabilă din punctul meu de vedere, sau poate în viitor chiar președinția Parlamentului European sau dinspre Uniunea Europeană cu o poziție la nivelul unor instituții internaționale așa cum este de exemplu NATO. Poziția de secretar general NATO, ne-a declarat Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru industrie, cercetare și energie din Parlamentul European.

Întrebat dacă șeful statului ar trebui să candideze și să insiste cu candidatura pentru a fi evitată candidatura lui Mark Rutte, Cristian Bușoi a răspuns:

Președintele Klaus Iohannis este extrem de respectat, am văzut cu ochii mei reuniuni internaționale, în reuniuni Europene. Sunt în legătură cu diverși comisari, cu diverși lideri din instituțiile europene, în calitatea mea de președinte al Comisiei de industrie și energie, și am putut vedea cu președintele României într-adevăr respectat și apreciat la nivel European în ciuda multor răutăți, atacuri incorecte la care este supus din păcate în România. Prin urmare poate fi un candidat extrem de valid cu foarte multe șanse pentru oricare dintre aceste poziții de top. Apoi sigur vin alte elemente ale negocierii contează repartiția geografică este și negocierea între partide, trebuie văzut din câte partide îți poate face majoritatea în următorul Parlament European, s-ar putea să nu fie de ajuns cum a fost în trecut PPE și SNSD. … Indiferent că reușim să obținem una din aceste poziții de maxime să zicem de top, fie că vom avea portofolii importante în următoarea Comisie Europeană, eu cred că România va se va regăsi în mod onorabil și avea o influență semnificativă în următoarea infrastructură și arhitectură de fapt a instituțiilor Europene.

Întrebat ce părere are despre nominalizarea lui Mark Rutte și ce părere are despre capacitatea sa de a gestiona NATO, Cristian Bușoi a răspuns:

Mark Rutte este un politician care a reușit să navigheze de-a lungul anilor în politica olandeză care este cu politică complicată. Am avut ocazia să fiu de multe ori în Olanda și când PNL parte din ALDE și când este în PPE, în mod clar are anumite o anumită experiență are anumite legături pe care și l-a făcut are o capacitate de negociere și de a găsi soluții de compromis, pe de altă parte NATO are nevoie de un lider care să înțeleagă și pericolele la care este supusă Europa Centrală și de est, țările baltice care să aibă poziție mult mai fermă în ceea ce privește Rusia. Sigur eu sunt subiectiv pentru că sunt român și pentru că de-a lungul timpului am fost alături de președintele Klaus Iohannis și știu calitățile și ceea ce a făcut Klaus Iohannis pentru România și pentru români, noi am putea avea o soluție mai bună, dar aici nu va fi o soluție prin votul cetățenilor ci va fi o decizie strategică care nici măcar nu va fi luată doar în Europa și evident va conta poziția SUA și poziția altor țări din afara Uniunii Europene.

CITEȘTE ȘI:

Gheorghe Falcă: Eu nu cred că ajută pe nimeni traseismul / În 2024, opt țări au alegeri comasate

Nicolae Ciucă: Nu cred că Klaus Iohannis își va scurta mandatul pentru o poziție europeană

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Care este gradul de ocupare în hotelurile din România de Crăciun și Revelion?